La data de 09.08.2013, o patrulă de siguranță publică din cadrul Secției nr. 1 Politie Ploiești a oprit un autoturism pentru control pe strada Gheorghe Doja.
În portierea stânga față a fost găsit un cuțit tip baionetă cu lama retractabilă, in lungime de aproximativ 33 cm, cu lama de aproximativ 15 cm, pe care conducătorul auto a declarat că îl poartă pentru a-l folosi in scop personal.
Bărbatului i-a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de port ilegal de armă albă.
-----
La data de 10.08.2013, o patrulă din cadrul Poliției Locale Ploiești a condus la sediul Poliției municipale un bărbat care fusese depistat în parcul din zona centrală a Ploieștiului.
La momentul depistării, bărbatul se afla sub influența băuturilor alcoolice, și avea asupra lui un cuțit tip briceag.
Cercetările sunt continuate de Poliția Municipiului Ploiești sub aspectul săvârșirii infracțiunii de port ilegal al unei arme albe.
-----
O patrulă mixtă de siguranță publică formată dintr-un polițist al Secției 2 Ploiești și un jandarm din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi ”Matei Basarab” Ploieşti a depistat pe B-dul Republicii din Ploieşti un bărbat care nu-şi justifica prezenţa în zonă și avea un comportament suspect.
Asupra bărbatului a fost găsit un cuţit cu dimensiunea totală de 21 cm, pe care acesta a declarat că poartă pentru a se apăra în caz de nevoie şi pentru a-şi tăia alimentele.
Cuţitul a fost ridicat în vederea confiscării, iar în cauză a fost întocmit dosar penal conform prevederilor Legii 61/1991 M.
-----
Și pe Șoseaua Vestului din Ploiești a fost identificat un bărbat care avea comportament suspect.
Asupra lui a fost găsit un cuţit cu dimensiunea totală de 22 cm pe care a declarat că l-a găsit la o ghenă de gu