Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pierdere pentru mass-media timişoreană: Bogdan Herzog a trecut la cele veşnice

Publicat in Ziua de Vest, luni 12 august 2013 ·

Bogdan Herzog, personaj inconfundabil în peisajul mass-media din Timişoara, s-a stins din viaţă sâmbătă, 10 august, la vârsta de 73 de ani, a anunţat site-ul ligabanateana.ro. Vocea şi viaţa lui Bogdan Herzog se confundă cu televiziunea şi cu radioul public din Timişoara, unde a fost corespondent pentru postul central, redactor, realizator, şef de producţie TV.

A fost unul dintre principalii artizani ai reînfiinţării radioului timişorean după Revoluţia din 1989, unde a fost redactor-şef şi a conceput prima schemă de program. Înmormântarea va avea loc marţi, la ora 14.00, în cimitirul de pe stradă Cosminului.

„L-am cunoscut ca om de radio. A terminat aceeaşi facultate ca mine, la Timişoara. Târziu, după 50 de ani, am ajuns să colaborăm. La înfiinţarea TVR Timişoara, la început el conducea studioul. Eu am venit pe postul de redactor-şef, cam la 5 luni după înfiinţare. Am avut ocazia să-l cunosc foarte bine, în perioada în care am condus împreună studioul. Am plecat întotdeauna de la ideea că este un bun profesionist, un bun coleg. Îşi iubea meseria. Tot ce a făcut şi în radio şi în televiziune a făcut numai din dragoste pentru oameni. Ca filologi, amândoi eram aplecaţi spre poezie şi spre frumos. Aici, în arta spectacolului, ne întâlneam întotdeuna. Avem aceleaşi păreri. Când am venit la TVR, deja aveam experienţă scenică în ceea ce priveşte interpretarea unui cântec, lucru pe care îl făceam de mulţi ani. Bogdan Herzog a avut curajul să mă lanseze în a modera o emisiune. Asta se întâmpla în urmă cu vreo 17 ani. Despre Bogdan Herzog numai lucruri frumoase, şi nu doar pentru că despre cei care s-au dus se spun lucruri frumoase”, a declarat, pentru ZIUA de Vest, Tiberiu Ceia, unul dintre colaboratorii regretatului Bogdan Herzog.

Bogdan Herzog, personaj inconfundabil în peisajul mass-media din Timişoara, s-a stins din viaţă sâmbătă, 10 august, la vârsta

Articolul in Ziua de Vest >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Von der Leyen a vorbit cu Donald Trump. „UE a rămas fermă” / Detalii din discuției, făcute publice

HotNews acum 5 ore
Von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a discutat, duminică, cu președintele Donald Trump despre comerț și speră să ajungă la un acord până pe 9 iulie, potrivit The Guardian. Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Stefan de Keersmaecker a

Sesiunea extraordinară comună a Parlamentului se prelungește până pe 9 iulie 2025

Ziua Constanta acum 22 minute
Sesiunea extraordinară comună a Parlamentului se prelungește până pe 9 iulie, au decis, luni, Birourile permanente reunite ale Senatului și Camerei Deputaților, potrivit Agerpres. Guvernul și-a asumat răspunderea, luni, pe pachetul de măsuri fiscale

Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit, demis de Vladimir Putin, a fost găsit împușcat

Ziua Constanta acum o ora
Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit s-a sinucis prin împușcare, anunță luni publicația Izvestia, preluată de Reuters, citată de Agerpres. Președintele rus Vladimir Putin îl destituise luni pe Starovoit printr-un decret, la puțin p

Avertizarea de cod portocaliu a fost prelungită pentru Dobrogea!

Ziua Constanta acum 38 minute
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare de tip cod portocaliu de caniculă și disconfort termic. Potrivit ANM, în sudul Banatului, centrul și sudul Transilvaniei, estul și sudul Moldovei, nord-estul Munteniei și sudul Dobrio

George Simion anunță moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan în ziua în care Cabinetul își asumă pachetul de măsuri fiscale

HotNews acum 6 ore
George Simion a anunțat, luni, că AUR va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan. Tot astăzi, Cabinetul își asumă răspunderea pentru primul pachet de măsuri fiscale, care, printre altele, crește TVA. Într-o postare pe

Ministrul Transporturilor: Voi uza de toate prerogativele pe care le am pentru ca indemnizaţiile tuturor membrilor de CA din societăţile şi instituţiile aflate în subordonare să scadă drastic / Plan de eficientizare şi restructurare la TAROM

News.ro acum 29 minute
Ministrul Transporturilor, Ciprian Şerban, a afirmat, luni, că va folosi toate prerogativele pentru reducerea indemnizaţiilor membrilor din Consiliile de Administraţie de la toate companiile din subordine şi a cerut un plan de eficientizare şi restr

Guvernul Bolojan și-a angajat răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal. Precizările premierului

Ziua Constanta acum 2 ore
Guvernul Bolojan și-a angajat luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului. Ședința plenului Parlamentului se desfășoară cu prezență fizică și online. Premierul Ilie Bolojan a transmis în urma ședinței de plen.

Un lider PSD susține că „statul nu-i pregătit să facă ceea ce e nevoie pentru populație”: „Românii s-au așteptat de la această guvernare să ia prima dată celelalte măsuri”

HotNews acum 19 minute
Gabriel Zetea, președintele Consiliului Județean Maramureș și vicepreședinte al PSD, a declarat luni la Prima News că românii se așteptau ca guvernanții să înceapă cu măsurile „prin care elimină privilegiile”, nu cu „măsurile care afectează oamenii

Bolojan anunță burse doar pentru elevii cu note de minim 9. Titularii din Educație nu își pierd locurile de muncă

Adevarul acum o ora
Premierul Ilie Bolojan a declarat luni, 7 iulie 2025, că titularii din Educație nu își pierd locurile de muncă și nu li se taie din salarii, iar bursele nu dispar, dar sistemul se reorganizează.

Ce s-a întâmplat cu cei trei pui ai ursoacei care a ucis un motociclist pe Trasfăgărăşan. Anunțul autorităților

HotNews acum 4 ore
Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) a anunțat, luni, ce s-a întâmplat cu cei trei pui de urs după ce mama lor a fost ucisă de autorități în urma atacului mortal asupra unui motociclist, la începutul lunii iulie. Puii rămaşi orfani au fos

Vremea

București
acum

28°
lun.

22°/37°
mar.

19°/38°
mie.

18°/35°
joi

16°/29°
Iasi
acum

32°
lun.

20°/37°
mar.

22°/38°
mie.

19°/30°
joi

15°/25°
Constanta
acum

28°
lun.

21°/31°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
joi

17°/28°
Cluj-Napoca
acum

34°
lun.

19°/34°
mar.

18°/35°
mie.

14°/22°
joi

13°/17°
Timisoara
acum

25°
lun.

20°/35°
mar.

18°/39°
mie.

14°/17°
joi

12°/22°