Cercetătorii cred că Europa, unul din sateliţii planetei Jupiter, ar putea îndeplini condiţiile necesare pentru susţinerea vieţii. De aceea, trimiterea unui rover pe suprafaţa satelitului a devenit o prioritate pentru NASA.
Europa este acoperită cu un strat de gheaţă, a cărui grosime nu este cunoscută. La pregătirea acestei misiuni a început lucrul o echipă de cercetători. „Dacă NASA va trimite într-o zi un robot la suprafaţa Europa, trebuie să ştim ce căutăm acolo şi de ce unelte ar trebui să dispună acesta”, a declarat Robert Pappalardo, cercetător în cadrul Jet Propulsion Laboratory al NASA din Pasadena, California, pentru Space.com.
Înainte ca o probă să fie trimisă spre Europa trebuie identificat şi cel mai bun loc pentru aterizarea robotului. Satelitul are un diametru de 3.100 de kilometri.
NASA nu a oferit o dată până la care vrea să trimită roverul pe Europa şi nici nu a alocat deocamdată fonduri pentru misiune.
Planeta Jupiter are 67 de sateliţi. Cei mai mari sunt Europa, Ganymede (cel mai mare), Callisto şi Io. Aceştia din urmă au fost descoperiţi în 1610 de către Galileo Galilei.
Io, Europa, Ganymede, Callisto
Europa (stanga, jos) comparată cu Terra şi Luna
Cercetătorii cred că Europa, unul din sateliţii planetei Jupiter, ar putea îndeplini condiţiile necesare pentru susţinerea vieţii. De aceea, trimiterea unui rover pe suprafaţa satelitului a devenit o prioritate pentru NASA.
Europa este acoperită cu un strat de gheaţă, a cărui grosime nu este cunoscută. La pregătirea acestei misiuni a început lucrul o echipă de cercetători. „Dacă NASA va trimite într-o zi un robot la suprafaţa Europa, trebuie să ştim ce căutăm acolo şi de ce unelte ar trebui să dispună acesta”, a declarat Robert Pappalardo, cercetător în cadrul Jet Propulsion Laboratory al NASA din Pasadena, California, pentru Space.com. @