Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Proteste la uşa Diviziei Miniere

Publicat in Impact in Gorj, marți 13 august 2013 ·

Foştii salariaţi de la Olservmin, care au rămas pe drumuri în urma intrării în reorganizare judiciară a societăţii, au protestat ieri-dimineaţă în faţa sediului Diviziei Miniere. Nemulţumiţi oamenii au cerut locuri de muncă, însă surse din administraţie spun că soluţia şi rezolvarea doleanţelor depinde de alţi factori.

O parte din foştii salariaţi de la Olservmin au protestat nemulţumiţi în faţa sediului Diviziei Miniere, ieri-dimineaţă. Oamenii cu familii şi copii, unii singuri întreţinători, au reclamat faptul că au rămas pe drumuri deşi au calitatea de expropriaţi. Neacordarea tichetelor de masă lunare ce li se cuveneau reprezintă o altă nemulţumire avută de cei rămaşi pe drumuri. Salariaţii îşi aduce aminte de promisiunile electorale făcute de politicieni prin care li se promitea crearea de locuri de muncă. Gheoghe Etăgan, vicepreşedintele FNME consideră că trebuie luate măsuri urgente în ceea ce priveşte soarta acestor persoane. „Este rău ceea ce se întâmplă cu aceşti oameni, cei din subteran mai aveau câte cinci-şase luni până la ieşirea la pensie. Sunt probleme şi la CE Oltenia, oamenii au probleme, însă consider că ne-am făcut datoria şi am rulat mii de salariaţi. Li s-au promis locuri de muncă în campanie, acum să rezolve actuala putere situaţia gravă în care au ajuns oamenii”, a spus vicepreşedintele FNME. Olservmin a intrat în reorganizare judiciară deşi unitatea funcţiona în ultimii ani pe profit. La ora actuală datoriile la bugetul de stat calculate doar din dobânzi şi penalităţi de întârziere ajung la 500 milioane lei vechi, unitatea practicând cele mai mici tarife de pe piaţă. La ora actuală, cu excepţia unităţilor miniere, Olservmin este singura societate ce deţine autorizaţie pentru activitatea de subteran. Etăgan speră totuşi ca factorii decizionali să decidă reactivarea Olservmin pe piaţa muncii. „Nu s-a luat nici o decizie concretă însă

Articolul in Impact in Gorj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu, despre amendamentul „Iohannis”: Nu e o prioritate nici pentru Guvern şi nici pentru PSD

Mediafax acum o ora
„Am spus foarte clar în cadrul BPN că ne asumăm o decizie. Dacă am fi vrut să continuăm anumite bâlbâieli în care spuneam că lăsăm liber parlamentarilor, după voinţa proprie... În momentul acesta avem o decizie. Nu ştiu dacă mai avem un act normativ

Un bărbat a evadat de sub escorta poliţiștilor, în Tribunalul București. Unde a fost prins, după jumătate de oră

Ziare.com acum 51 minute
Un bărbat de 34 de ani, arestat pentru furt calificat, a evadat luni, 23 septembrie, de sub escorta poliţiştilor în timp ce se afla în subsolul Tribunalului Bucuresti. ”Astăzi, 23 septembrie 2024, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a

Ministerul Mediului: „Se estimează că viitura de pe Dunăre va afecta România la sfârșitul săptămânii”

HotNews acum 49 minute
Viitura de pe Dunăre va ajunge în România, ca punct maxim, la sfârșitul acestei săptămâni, spune ministrul Mediului, Mircea Fechet, care luni a survolat cu un elicopter mai multe zone din țară cu risc crescut de inundații. Fechet și experți de la Ap

Gigi Becali anunţă că s-a alăturat AUR şi că va candida la Camera Deputaţilor

News.ro acum o ora
Patronul FCSB, Gigi Becali, a a anunţat că s-a alăturat AUR, partid din partea căruia va candida la Camera Deputaţilor, la alegerile parlamentare din 1 decembrie. „M-am alăturat AUR şi îl voi susţine pe George Simion la alegerile prezidenţiale. Eu n

Vreme capricioasă în următoarele două săptămâni: De la căldură de vară la răcoare de toamnă

Mediafax acum o ora
România se pregăteşte pentru o perioadă de vreme instabilă în următoarele două săptămâni, conform ultimelor estimări ale meteorologilor. Intervalul 23 septembrie - 6 octombrie va aduce schimbări semnificative de temperatură şi precipitaţii în toate

Ciolacu vrea ca Agenția Națională Antidrog să fie mutată la Ministerul Sănătății. „Tinerii care cad pradă drogurilor trebuie să fie ajutați”

Ziare.com acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, luni, 23 septembrie, că lupta împotriva drogurilor trebuie să treacă la un cu totul alt nivel şi a anunţat că i se pare normal că Agenţia Naţională Antidrog (ANA) să treacă la Ministerul Sănătăţii. Ciolacu conside

Indivizii care au JEFUIT un tânăr, imediat după ce a murit într-un accident de mașină, au fost găsiți

Gandul acum o ora
Patru persoane au fost reținute și, ulterior, plasate în control judiciar, după ce au sustras peste 20.000 de lei din autoturismul unui tânăr decedat într-un tragic accident rutier, a informat șeful din cadrul Poliţiei Oraşului Novaci. Poliția a r

APMGR: Directiva UE privind tratarea apelor reziduale ar putea duce la dispariţia unor medicamente

Mediafax acum 2 ore
APMGR, care reprezintă producătorii de medicamente generice şi biosimilare, solicită amânarea adoptării acestei directive şi reevaluarea modului în care directiva afectează aprovizionarea cu medicamente generice. Companiile membre APMGR furnizează p

Bjorn de la ABBA s-a recăsătorit

HotNews acum 3 ore
Bjorn Ulvaeus, membru în formaţia ABBA, s-a însurat cu partenera sa de viaţă, Christina Sas, în cadrul unei ceremonii oficiate de prezentatorul TV Sandi Toksvig, relatează luni DPA și BBC, citate de Agerpres. Cântăreţul suedez, în vârstă de 79 de an

Adolescent lovit de mașină pe trecerea de pietoni, în Timiș

Press Alert acum o ora
Foto: Arhivă Accident de circulație, luni dimineața, în urma căruia un tânăr în vârstă de 17 ani a ajuns la spital. Incidentul s-a petrecut pe splaiul Tinereții din Lugoj. „O femeie în vârstă de 39 de ani, a condus un autoturism în jurul orei 09:17,

Vremea

București
acum

26°
lun.

16°/26°
mar.

17°/28°
mie.

17°/28°
joi

19°/28°
Iasi
acum

25°
lun.

14°/26°
mar.

15°/27°
mie.

15°/26°
joi

16°/26°
Constanta
acum

25°
lun.

18°/25°
mar.

18°/23°
mie.

19°/22°
joi

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

24°
lun.

12°/24°
mar.

12°/25°
mie.

15°/20°
joi

13°/26°
Timisoara
acum

26°
lun.

13°/26°
mar.

15°/27°
mie.

15°/19°
joi

15°/26°