Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Liderul-surpriză al Ligii I visează frumos: "Vrem să facem maximum de puncte"

Publicat in Pro Sport, marți 13 august 2013 ·

Nicu Boldea a fost eroul lui ACS Poli la Constanţa, unde timişorenii au învins cu 2-1 pe Săgeata Năvodari. Mijlocaşul ofensiv al echipei bănăţene a fost golgheterul echipei în liga secundă, dar a jucat slab în primele trei etape ale acestui sezon de Liga I. Cum l-a mobilizat Valentin Velcea? Nu l-a lăsat pe bancă, ba chiar l-a chemat la conferinţa de presă de dinaintea partidei, pentru a da declaraţii, alături de el. Velcea l-a făcut puţin de ruşine, Boldea a recunoscut că nu e mulţumit de prestaţiile sale, iar la Constanţa s-a prezentat cu o altă atitudine.

"A contat destul de mult şi faptul că am fost chemat la acea conferinţă de presă . A contat şi faptul că am avut multe discuţii cu dânsul şi mi-a explicat că în viaţa de fotbalist se întâmplă să ai şi asemenea momente, în care să joci mai slab. Important a fost să trec peste acel moment şi să dau tot ce am mai bun din mine la următorul meci", a declarat astzăzi Nicu Boldea.

Fotbalistul care în urmă cu un an şi jumătate juca în Liga a III-a este surprins de rezultatele echipei sale în acest start de sezon, dar îndrăzneşte să spere la un obiectiv mult mai îndrăzneţ decât cel trasat de conducere (locurile 1-10). "Eu îmi doresc să fie o descătuşare şi să reuşesc să marchez în continuare, dar nu cred că este atât de important să reuşesc eu să marchez. Prefer să nu mai marchez niciun gol şi echipa să câştige toate meciurile până la finalul campionatului. Este uşor să visăm, dar e foarte greu să realizezi visele. Noi vrem să câştigăm toate meciurile până la final. Dacă am reuşit zece puncte în patru etape, în compania unor echipe foarte bune, cred că putem să sperăm în continuare la mai bine. Adică la maximum de puncte", a declarat jucătorul timişorean.

"ACS Poli - Botoşani e un derby"

Timişorenii joacă vineri acasă cu FC Botoşani - un meci pe care unii l-ar putea num

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine și-a depus candidatura la BEC în ultima zi, fără semnături

Libertatea acum 8 ore
Remus Pricopie, rectorul SNSPA, a anunțat sâmbătă seară, 15 martie, că și-a depus candidatura la alegerile prezidenţiale chiar dacă dosarul său nu are liste de semnături, iar acest lucru va atrage automat invalidarea din partea BEC.

CCR: Au fost înregistrate contestaţii privind deciziile de înregistrare a candidaturilor lui George Simion şi Victor Ponta/ Acestea vor fi soluţionate duminică

News.ro acum 10 ore
Curtea Constituţională a României (CCR) a anunţat că au fost înregistrate, sâmbătă, două contestaţii privind deciziile Biroului Electoral Central de înregistrare a candidaturilor la alegerile prezidenţiale ale lui George Simion şi Victor Ponta. Aces

Miting EuRo Manifest în Piaţa Victoriei pentru susținerea apartenenţei la UE. Fanii lui Călin Georgescu, identificați de jandarmi

Libertatea acum 11 ore
Peste 1.000 de oameni au fost prezenți sâmbătă, 15 martie, la mitingul „EuRo Manifest” din Piaţa Victoriei din Bucureşti. În zonă au fost găsiți și susţinători ai lui Călin Georgescu, iar jandarmii au făcut apel la oameni să nu răspundă provocărilor.

UPDATE - Mesaj RO-Alert transmis în Bucureşti, după ce un băiat de 14 ani a plecat de acasă, vineri/ Adolescentul a fost găsit

News.ro acum 9 ore
Autorităţile din Bucureşti au transmis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-Alert prin care solicită sprijinul populaţiei pentru găsirea unui adolescent de 14 ani care vineri a plecat de acasă. Băiatul a fost găsit.

VIDEO Elena Lasconi: Avem un proiect de lege prin care putem să facem un pic de curățenie pe TikTok / Cei de la CNA ar trebui să fie și mai fermi. Există cel puțin două televiziuni unde oamenii își fac de cap

HotNews acum 8 ore
Elena Lasconi, liderul și candidata USR la alegerile prezidențiale, a declarat sâmbătă pe B1 TV că partidul său a elaborat un proiect lege pentru moderarea conținutului de pe platforma TikTok, astfel încât „fake news-ul să fie dat jos în maximum 15

Papa Francisc se simte mai bine. Va rămâne totuși în spital, deși este internat de peste o lună

HotNews acum 7 ore
Papa Francisc, care este internat la Roma de peste o lună din cauza unei duble pneumonii, trebuie să rămână în spital pentru a-şi continua tratamentul, deşi starea sa de sănătate s-a ameliorat treptat, a anunţat Vaticanul sâmbătă seara, potrivit AFP

Trump spune că este în curs o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor Houthi

News.ro acum 7 ore
Preşedintele american Donald Trump a declarat că a ordonat o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor houthi din Yemen, declanşând o nouă ofensivă împotriva grupului susţinut de Iran, care a vizat căile maritime din Marea Roşie, relatează CNN

Sebastian Constantin Popescu și-a depus CANDIDATURA la alegerile prezidențiale din partea Partidului Noua Românie (PNR)

Gandul acum 7 ore
Sebastian Constantin Popescu a intrat în cursa pentru președinția României, din partea Partidului Noua Românie. Candidatura sa a fost admisă de Biroul Electoral Central sâmbătă, 15 martie, ultima zi în care se pot depune solicitările pentru competiț

Victor Ponta renunță la cetățenia sârbă: „Întotdeauna România va fi pe primul loc”

Adevarul acum 13 ore
Victor Ponta a anunțat oficial că renunță la cetățenia onorifică sârbă, pe care a primit-o în 2018 din partea Parlamentului și a președintelui Serbiei. Decizia vine în contextul candidaturii sale la alegerile prezidențiale din România, pe care spune

Incendiu într-o cameră aflată la etajul 6 al unui cămin studenţesc din Cluj-Napoca/ Aproximativ 200 de persoane au ieşit din clădire

News.ro acum 13 ore
Un incendiu a izbucnit, sâmbătă după-amiază, într-o cameră aflată la etajul 6 al unui cămin studenţesc din Cluj-Napoca, pompierii intervenind cu trei autospeciale şi reuşind să stingă focul. Aproximativ 200 de persoane au ieşit din clădire, fără a a

Vremea

București
acum

dum.

8°/18°
lun.

4°/11°
mar.

1°/6°
mie.

1°/8°
Iasi
acum

dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
mar.

-2°/5°
mie.

1°/9°
Constanta
acum

dum.

8°/16°
lun.

4°/10°
mar.

1°/5°
mie.

1°/7°
Cluj-Napoca
acum

dum.

5°/10°
lun.

-1°/6°
mar.

-3°/2°
mie.

-2°/6°
Timisoara
acum

dum.

6°/11°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/6°
mie.

-1°/8°