Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Doctoriţa Iuniana Stanciu, încă 30 de zile de arest preventiv

Publicat in Adevarul, luni 12 august 2013 ·

Iniţial, magistra Doctoriţa a fost arestată pe 16 iunie, fiind acuzată de ultraj şi refuzul recoltării de probe biologice, după ce aflată la volanul maşinii a refuzat să oprească la semnalul poliţiştilor, l-a acroşat cu maşina pe unul dintre poliţişti.

Magistraţii prahoveni au dispus ieri prelungirea măsurii arestului preventiv în cazul medicului Iuniana Stanciu cu încă 30 de zile.

Astfel, doctoriţa din Focşani va rămâne în arest cel puţin până de data de 14 septembrie. Pe data de 16 iunie, aflată la volanul maşinii sale, aceasta a refuzat să oprească, l-a acroşat cu maşina pe unul dintre poliţişti, după care fugit, ieşind din Ploieşti pe şoseaua de centură a oraşului, poliţiştii plecând în urmărirea ei.

În localitatea Bărcăneşti, şoferiţa a intrat pe autostrada A3 Bucureşti - Ploieşti şi a rulat pe contrasens, cu farurile stinse, câteva zeci de kilometri. După o urmărire care a durat câteva zeci de minute, timp în care femeia a condus maşina pe contrasens, fără lumini şi cu viteză foarte mare, poliţiştii au reuşit să o prinsă în dreptul localităţii Otopeni din judeţul Ilfov.

Şoferiţa, în vârstă de 45 de ani, a fost dusă la sediul Poliţiei Ploieşti. La audieri, ea le-a spus anchetatorilor că a fugit fiindcă era urmărită de mafia rusească. Pe numele ei a fost emis atunci un mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile, acuzaţiile aduse fiind de ultraj şi refuzul recoltării de probe biologice.

Potrivit anchetatorilor, în cursul anului trecut ea a mai fost cercetată penal de poliţiştii din Vrancea pentru conducere sub influenţa substanţelor psihotrope, însă dosarul s-a finalizat cu neînceperea urmăririi penale.

Mai puteţi citi:

Doctoriţa Iuniana Stanciu, protagonista unei urmăriri ca-n filme pe Autostrada A3. Ea a lovit un poliţist cu maşina şi a mers pe contrasens 60 de km

Doctoriţa Iuniana Stanciu a fost arestată pent

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 8 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 7 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 7 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 9 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 11 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 10 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Un șofer a blocat autostrada A1 cu un camion, pe sensul Pitești – București. Ce a urmat apoi

Cancan acum 8 ore
Scene neobișnuite duminică după-amiază pe Autostrada A1, pe sensul Pitești – București, unde traficul a fost complet blocat în urma unui protest neașteptat. Un șofer de camion a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul carosabilului, s-a urcat pe ca

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 9 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Gheorghe Piperea

Gandul acum 7 ore
Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Gheorghe Piperea, europarlamentar. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

SuperLiga: Rapid și CFR Cluj, remiză spectaculoasă în Giulești

HotNews acum 5 ore
Rapid București și CFR Cluj au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat duminică, pe stadionul din Giulești, în etapa a doua din SuperLiga. Rapid București – CFR Cluj 1-1 Echipa antrenată de Dan Petrescu a deschis scorul în miinutul 25, când

Vremea

București
acum

20°
lun.

20°/38°
mar.

24°/42°
mie.

22°/37°
joi

23°/39°
Iasi
acum

19°
lun.

19°/33°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

19°/30°
Constanta
acum

19°
lun.

19°/34°
mar.

24°/30°
mie.

24°/26°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

16°
lun.

16°/31°
mar.

20°/31°
mie.

17°/30°
joi

17°/31°
Timisoara
acum

17°
lun.

17°/41°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°
joi

22°/37°