Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fara apa potabila la 40 de grade

Publicat in Info Braila, luni 12 august 2013 ·

Zeci de braileni au fost debransati saptamana trecuta de la serviciul apa-canal din cauza datoriilor de aproximativ 50.000 de euro. Este vorba despre cinci asociatii din zona Radu Negru, care au acumulat datorii de aproape 50.000 de euro Companiei de Utilitati Publice Dunarea Braila. Serviciul de apa-canal a facut numeroase notificari asociatiilor datornice, dar administratorii acestora nu au raspuns nici unei notificari. Potrivit CUP Braila, se va monta cate o cismea stradala, pentru fiecare asociatie de proprietari debransata. In urma acestei situatii, redactorii Infobraila au fost la aceste asociatii si au discutat cu locatarii. “Ne descurcam foarte greu fara apa. Noroc cu vecinii de la case, care ne lasa sa luam apa cu galetile”, ne-a declarat o locatara de la Blocul B15. Compania de Apa si Utilitati Braila, a demarat o campanie de diminuare a creantelor pe care le are de recuperat de la datornici abonati casnici, sau asociatii de proprietari. Tinta este de a incheia un protocol de esalonare si cine nu se tine de el imediat trecem la debranşarea blocului respectiv. O lună dacă nu respectă graficul de plati asumat trimitem imediat echipa sa faca debransarea. Brailenii trebuie sa constientizeze si sa inteleaga ca serviciul de apa-canal este un serviciu ca oricare altul si trebuie platit. Aşa cum platesc facturile la gaz si energie electrica pentru ca altfel li se intrerupe imediat furnizarea, asa trebuie sa inţeleaga ca vom face si noi. Pe rand, vom chema toate ascoiatiile, chiar si pe cele care au datorii mai mici”, a declarat Mihail Chirita. Zeci de braileni au fost debransati saptamana trecuta de la serviciul apa-canal din cauza datoriilor de aproximativ 50.000 de euro. Este vorba despre cinci asociatii din zona Radu Negru, care au acumulat datorii de aproape 50.000 de euro Companiei de Utilitati Publice Dunarea Braila. Serviciul de apa-canal a facut nume

Articolul in Info Braila >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Lidera POT, Anamaria Gavrilă, și-a depus candidatura pentru alegerile prezidențiale 2025

Ziua Constanta acum 47 minute
Lidera POT, Anamaria Gavrilă, și-a depus, sâmbătă, 15 martie 2025, candidatura pentru alegerile prezidențiale care vor avea loc în acest an. Citește și: Candidatura lui George Simion a fost validată la alegerile prezidențiale

Victor Ponta anunță că renunță la cetățenia sârbă înainte de ședința CCR care analizează o contestație împotriva candidaturii sale

HotNews acum 2 ore
Victor Ponta, candidat independent la alegerile prezidențiale din luna mai, a anunțat într-un mesaj pe contul său de Facebook că renunță la „cetățenia onorifică pe care a primit-o din partea Parlamentului sârb” în 2018. Decizia sa vine în contextul

CCR îi permite lui Victor Ponta să candideze la alegerile prezidențiale 2025

Libertatea acum o ora
Curtea Constituțională a transmis sâmbătă, 15 martie, că a respins două contestații împotriva candidaturii lui Victor Ponta, după ce acesta și-a depus candidatura la BEC.

Mesaj RO-Alert în București, pentru dispariția unui tânăr de 14 ani. Oamenii care pot oferi detalii sunt rugați să sune la 112

Libertatea acum 51 minute
Un mesaj RO-Alert a fost emis de către autorități, după ce un tânăr în vârstă de 14 ani, din București, este dat dispărut. Acesta a plecat de acasă, vineri, 14 martie, și nu s-a mai întors.

Viktor Orban promite măsuri drastice împotriva presei şi ONG-urilor într-un discurs presărat cu teorii ale conspiraţiei: “Urmează curăţenia de Paşte. Insectele au iernat / Vom elimina întreaga armată din umbră”

News.ro acum o ora
Premierul populist al Ungariei, Viktor Orban, a promis sâmbătă că îşi va elibera ţara de cei despre care susţine că lucrează pentru interesele puterilor străine, afirmând că guvernul său de dreapta va elimina o „armată din umbră” globală care serveş

Ilie Bolojan, după summitul convocat de Starmer: România continuă sprijinul pentru Ucraina

Libertatea acum 3 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a participat sâmbătă la un summit virtual convocat de premierul britanic Keir Starmer, unde a subliniat angajamentul României de a continua sprijinul pentru Ucraina.

Incendiu într-o cameră aflată la etajul 6 al unui cămin studenţesc din Cluj-Napoca/ Aproximativ 200 de persoane au ieşit din clădire

News.ro acum o ora
Un incendiu a izbucnit, sâmbătă după-amiază, într-o cameră aflată la etajul 6 al unui cămin studenţesc din Cluj-Napoca, pompierii intervenind cu trei autospeciale şi reuşind să stingă focul. Aproximativ 200 de persoane au ieşit din clădire, fără a a

Farul Constanța Denis Alibec, în lotul României pentru meciurile cu Bosnia - Herțegovina și San Marino

Ziua Constanta acum 5 ore
Selecționerul echipei national de fotbal a României, Mircea Lucescu, a convocat 26 de jucători pentru startul tricolorilor în preliminariile Campionatului Mondial din 2026 (15 care evoluează în străinătate și 11 din SuperLigă). România susține în ac

BEC sesizează organele de urmărire penală privind listele de susținători ale candidatului independent John-Ion Banu-Muscel

Ziua Constanta acum 5 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunțat că, în ședința din 15 martie 2025, a decis sesizarea organelor de urmărire penală cu privire la listele de susținători depuse de candidatul independent John-Ion Banu-Muscel. Biroul Electoral Central (BEC) a a

CNA a decis ștergerea unor videoclipuri TikTok care îndemnau la violență împotriva membrilor BEC

Wall-Street.ro acum 3 ore
Întrunit în regim de urgență în ședință publică, Consiliul Național al Audiovizualului a analizat rapoartele de monitorizare întocmite de direcția de specialitate ca urmare a sesizării Biroului Electoral Central (BEC). Rapoartele cuprind materiale a

Vremea

București
acum

19°
sâm.

14°/24°
dum.

12°/18°
lun.

4°/12°
mar.

0°/7°
Iasi
acum

10°
sâm.

10°/24°
dum.

4°/10°
lun.

1°/8°
mar.

-2°/4°
Constanta
acum

19°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/14°
lun.

5°/9°
mar.

1°/6°
Cluj-Napoca
acum

16°
sâm.

10°/22°
dum.

5°/10°
lun.

-1°/6°
mar.

-4°/2°
Timisoara
acum

12°
sâm.

12°/20°
dum.

6°/11°
lun.

1°/9°
mar.

-1°/6°