Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Turul Vrancei: 60 de vranceni vor în magistratură

Publicat in Ziarul de Vrancea, marți 13 august 2013 ·

Profesia de magistrat este una destul de ravnită de absolvenţii de drept din Vrancea.

Conform datelor publicate de Institutul Naţional al Magistraturii, nu mai puţin de 60 de candidaţi din Vrancea încearcă să asceadă în această tagmă, unde există 70 de posturi disponibile la nivel naţional şi doar unul singur în Vrancea, la Judecătoria Focşani. Printre aceştia se numără persoane care aau vechime în profesii juridice, precum avocaţi, jurişti sau grefieri. La concursul care are loc în perioada august- octombrie 2013 s-au înscris nu mai puţin de 3.784 de candidaţi, din Vrancea fiind 60 de candidaţi. Printre aceştia se numără avocaţii Adrian Ploscaru sau Octavia Sesserman, jurista Lăcămioara Munteanu şi grefiera Cornelia Muntenaş. Una dintre condiţiile de participare la concurs a fost vechimea de minimum 5 ani în profesii juridice. Candidaţii vor da primul examen pe 25 august la Drept Civil, Drept Procesual Civil, Drept Penal şi Drept Procesual Penal. Pe 8 septembrie va fi a doua probă de concurs, în timp ce, în perioada 1-9 octombrie se va susţine interviul, urmand ca, pe 11 octombrie să fie afişate rezultatele. (G. S.)

Sesiune prelungită pentru depunerea de proiecte pe măsura 121

Fermierii care vor să îşi modernizeze exploataţiile agricole mai pot depune proiecte la măsura 1.2.1. „Modernizarea exploataţiilor agricole” pană maine, 14 august, orele 12. Anunţul a fost făcut de Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP). Proiectele se adresează fermierilor care sunt eligibili conform Ghidului Solicitantului pe această măsură. Proiectele se pot depune la sediul Oficiului Judeţean de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (OJPDRP) Vrancea, între orele 9-14. Valoarea maximă eligibilă a unui proiect pe această măsura nu poate depăşi suma de 125.000 euro. Anunţarea rezultatelor pentru cererile de finanţare depuse în cadrul aceste

Articolul in Ziarul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Accident aviatic în Coreea de Sud - Bilanţul victimelor a crescut la 127. Sunt 2 supravieţuitori / Avionul transporta 175 de pasageri şi şase membri ai echipajului / Cum s-a produs accidentul/ Una dintre cutiile negre, recuperată - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Cel puţin 127 de persoane au murit într-un accident aviatic în Coreea de Sud, majoritatea pasagerilor rămaşi fiind prezumaţi morţi, potrivit departamentului de pompieri, relatează CNN, care arată că două persoane au supravieţuit. Avionul Jeju Air tr

Copil de 6 ani, mort în urma unui accident produs pe un drum judeţean din Sibiu - FOTO

News.ro acum o ora
O fetiţă de şase ani a murit, duminică dimineaţă, în urma unui accident rutier produs pe un drum judeţean din Sibiu, unde două autoturisme care circulau din direcţii opuse s-au ciocnit.

O actriţă celebră a murit din cauza unei intoxicaţii cu monoxid de carbon

Mediafax acum 4 ore
Supermodelul şi actriţa Dayle Haddon a murit din cauza unei intoxicaţii cu monoxid de carbon. Ea a fost găsită decedată într-un apartament din Pennsylvania, SUA. Haddon avea 76 de ani.

Criza politică din Georgia: Kavelașvili a depus jurământul de președinte / Zurabișvili a părăsit palatul prezidențial, dar spune că ea este președinta legitimă

HotNews acum 2 ore
Miheil Kavelașvili, un critic dur al Occidentului, a depus duminică jurământul în funcția de președinte al Georgiei, pe fondul unei crize politice majore în această țară din Caucazul de Sud, al cărei guvern a înghețat discuțiile privind aplicarea Un

Charles Dolan, fondatorul HBO şi pionier al televiziunii prin cablu, a murit la 98 de ani

Mediafax acum o ora
Charles Dolan, fondatorul HBO şi pionier al televiziunii prin cablu, a murit la vârsta de 98 de ani, după o carieră remarcabilă în industria media. Dolan a transformat o mică afacere de cablu într-un imperiu media global, fiind creatorul HBO şi exti

BCE nu va mai reduce prea curând dobânda de referinţă, având în vedere revenirea recentă a inflaţiei, spune un membru din conducerea băncii centrale

News.ro acum 3 ore
Următoarea reducere a ratei dobânzii de către Banca Centrală Europeană nu va avea loc prea curând, având în vedere revenirea recentă a inflaţiei, a declarat sâmbătă Robert Holzmann, membru al Consiliului guvernatorilor BCE, transmite Reuters. "Nu vă

Cod galben de ceaţă în Muntenia, Moldova şi Ardeal

Mediafax acum 5 ore
Potrivit avertizării este vorba despre „ceaţă ce determină vizibilitate redusă, local sub 200 m şi izolat sub 50 m ce va favoriza, în funcţie de condiţiile locale, formarea gheţuşului sau chiciurei. Ceaţă este în judeţele Botoşani şi Iaşi, dar şi în

Regretele lui Joe Biden. The Washington Post: Președintele SUA crede că l-ar fi înfrânt pe Trump dacă nu se retrăgea din cursa pentru Casa Albă

Ziare.com acum 33 minute
Preşedintele american în exerciţiu Joe Biden regretă că s-a retras din campania electorală prezidenţială din acest an şi crede că l-ar fi înfrânt pe Donald Trump în alegerile de luna trecută, în pofida sondajelor defavorabile, declară surse de la Ca

Bărbat din Ţăndărei, arestat după ce a tras cu un pistol asupra soţiei sale

News.ro acum 3 ore
Un bărbat din Ţăndărei a fost arestat după ce şi-a agresat soţia şi a tras cu pistolul asupra maşinii în care aceasta se afla. Incidentul s-a produs în trafic.

Zi de foc pentru salvamontiştii români. În ultimele 24 de ore, ei au avut 131 de misiuni

Mediafax acum 4 ore
În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional Salvamont s-au primit 131 apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor. 16 apeluri au fost pentru Salvamont Lupeni, 14 pentru Salvamont Maramureş, 12 pentru Salvamont Prahova

Vremea

București
acum

dum.

1°/4°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
mie.

3°/9°
Iasi
acum

dum.

1°/4°
lun.

1°/6°
mar.

2°/9°
mie.

2°/10°
Constanta
acum

dum.

1°/4°
lun.

2°/6°
mar.

3°/9°
mie.

5°/11°
Cluj-Napoca
acum

-3°
dum.

-3°/2°
lun.

1°/5°
mar.

-0°/5°
mie.

0°/6°
Timisoara
acum

dum.

-0°/2°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°
mie.

1°/7°