Suprafeţele agricole declarate de către fermierii sălăjeni, în cererile unice de plată pentru anul 2013, au fost verificate de către echipele de control ale Centrului Judeţean al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Sălaj.
Potrivit informaţiilor furnizate de către Vaida Bela, directorul adjunct al instituţiei sălăjene, 2.200 de agricultori, majoritatea din zonele Cehu Silvaniei, Şimleu Silvaniei şi Zimbor – au fost vizaţi de controlul prin teledetecţie, adică prin intermediul unor fotografii de înaltă calitate, realizate din avioane cu zboruri de joasă înălţime. „Am transmis deja datele în format electronic către firma Gauss (societatea autorizată să efectueze teledetecţia pentru APIA – n.red.) şi aşteptăm ca pe finalul lunii august să primim un raport preliminar. Până în 15 septembrie vom organiza întâlniri cu o parte dintre fermieri, pentru a clarifica situaţiile unde există nedumeriri. Abia apoi vom avea un raport final. Cel mai probabil, plăţile în avans vor demara după 15 octombrie”.
Scopul controlului prin teledetecţie este acela de a controla suprafaţa, cultura şi categoria de folosinţă a parcelelor agricole din solicitarea de sprijin. Foto-interpretarea asistată de calculator va fi utilizată pentru controlul eligibilităţii suprafeţei pentru care se solicită sprijin şi, în general, pentru controlul modului de utilizare a terenului.
Alţi 1.000 de fermieri vor fi controlaţi în teren pentru a se stabili dacă au respectat regulile de eco-condiţionalitate. În cazul în care se constată că respectivele condiţii au fost ignorate, solicitantului plăţilor directe i se poate anula dreptul la sprijin financiar pe anul în curs şi i se poate cere să restituie sumele încasate în anii anteriori.
Oficialul APIA Sălaj a precizat că 228 de fermieri trebuie să primească vizita funcţionarilor instituţiei pentru controlul clasic. „