Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mai frumos decât Dinamo - Steaua!

Publicat in Pro Sport, luni 12 august 2013 ·

Cât de sublim e sportul fără Naşu’, fără Corleone, fără TAS, fără comentarii greţoase şi fără comentatori aserviţi. E extrem de plăcut să o urmăreşti pe Sorana întorcând setul doi, cu puternica Na Li, de la 2-5. E îmbătător să savurezi un lung de linie al ei sub privirile sălbatice ale chinezoaicei, căreia nu îi vine să creadă că frumoasei de dincolo i-a mai reuşit o lovitură. Şi încă una, şi încă una, până la victoria surprinzătoare, dar meritată obţinută sâmbătă în faţa numărului 5 mondial!

Te cuprinde un sentiment de mândrie când îi vezi pe Dolniceanu şi ai lui având atât de multă stăpânire de sine, atât de multă încredere în propria valoare, încât să câştige, şi în sferturi, şi în semifinale, la ultima tuşă!

În paralel cu semifinala Soranei şi cu meciurile băieţilor de la Campionatul Mondial de scrimă, Concordia şi Corona se făceau de râs în Liga lui Minciunică, acolo unde retrogradatele nu retrogradează, iar nelicenţiatele primesc drept de joc. O partidă de nivelul Diviziei D, cum a fost cea dintre Concordia şi Corona, costă televiziunea care transmite aşa ceva vreo 100.000 de euro. Un meci în care nu vezi nimic, nici angajament fizic măcar, pentru că ambele stau rău cu pregătirea fizică, dar şi cu tehnica, şi cu tactica, cu orice. După partida asta jenantă, am avut din nou plăcerea şi am simţit iarăşi emoţii mari în finala de la sabie băieţi, la Campionatul Mondial de la Budapesta, unde România a pierdut, dar s-a ales cu argintul, o performanţă extraordinară într-o ţară în care sportul e tratat cu nepăsare şi cu sictir de cei care ne conduc.

România are parte de atât de puţine momente frumoase în sport, încât argintul mondial al băieţilor de la sabie şi finala Soranei de la Toronto sunt ca două picături de rouă într-un ocean de nerealizări, două performanţe care ne-au făcut o sâmbătă perfectă.

Cele două fina

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

„EXCLUSIV RAPID” cu Elvir Koljic e în direct pe YouTube – ProSport de la ora 18:00

Gandul acum 47 minute
Duminică avem Dinamo – Rapid, iar atacantul care a adus ultima victorie a giuleștenilor într-un derby cu rivalii din Ștefan cel Mare vine astăzi în studio și așteaptă întrebările voastre. Discutăm despre forma bună a lui Koljic din acest sezon și lu

(P) Nadia Comăneci a fost prezentă la startul construcției sălii de gimnastică ce îi va purta numele, un proiect derulat de Fundația Țiriac

Gandul acum 16 minute
Nadia Comăneci a fost prezentă la ceremonia de începere a lucrărilor pentru Sala de Gimnastică “Nadia Comăneci”, proiect realizat de Fundația Țiriac la Otopeni. Legenda gimnasticii mondiale a luat parte la începutul lucrărilor de construcție a unui

Turcescu: „Nicușor Dan e asigurat. N-are partid, dar are SRI-ul cu el”

Gandul acum 47 minute
N-am partid, dar am SRI-ul cu mine. Așa crede jurnalistul Robert Turcescu că procedează Nicușor Dan în lupta cu partidele politice. Declarația a fost făcută în emisiunea Ai Aflat! cu Ionuț Cristache. Vezi emisiunea integrală aici. „Bătălia lui cu ce

CSM insistă că noua lege a pensiilor lui Bolojan nu are nicio legătură cu cerințele Comisiei Europene

Gandul acum o ora
Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) afirmă că ”este evident” că legea adoptată recent, prin care este din nou modificat substanţial regimul pensiilor de serviciu numai pentru magistraţi, nu are nicio legătură cu cerinţele Comisiei Europene, aş

Marius Budăi promite majorarea salariul minim în anul următor: „Nu va fi înghețat. Nu discutăm dacă, ci cu cât va crește”

Adevarul acum o ora
Deputatul PSD Marius Budăi a afirmat marți, 14 octombrie, că salariul minim va crește anul viitor, precizând că partidul său nu va accepta „încălcarea legislației naționale și europene” în vigoare.

PSD respinge amendamentele la Legea RCA care afectează drepturile asiguraţilor

BusinessMagazin acum o ora
Deputaţii PSD vor vota împotriva amendamentelor la Legea RCA care limitează drepturile asiguraţilor, susţinând că orice modificare legislativă trebuie să îmbunătăţească condiţiile pentru persoanele asigurate.

Europarlamentarul Victor Negrescu anunţă că se alătură echipei conduse de Sorin Grindeanu, candidând pentru una dintre cele cinci funcţii de prim-vicepreşedinte al PSD: Nu mai există lideri providenţiali, nu există nici monopolul adevărului

News.ro acum 2 ore
Europarlamentarul Victor Negrescu anunţă marţi că se alătură echipei conduse de Sorin Grindeanu, candidând pentru una dintre cele cinci funcţii de prim-vicepreşedinte al PSD, el afirmând că nu mai există lideri providenţiali, nu există nici monopolu

Tranzacțiile imobiliare au scăzut cu 1% după majorarea TVA, conform datelor publice | Analiză Storia

HotNews acum 4 ore
În primele două luni de după majorarea TVA, numărul de tranzacții imobiliare cu unități individuale a scăzut cu aproape 1% comparativ cu perioada august-septembrie 2024, însă a crescut cu peste 10% comparativ cu tranzacțiile cumulate din mai și iuni

Donald Trump, despre Orban: „Viktor este un lider GROZAV. Mulți oameni nu sunt de acord cu mine, dar eu sunt singurul care CONTEAZĂ”

Gandul acum 48 minute
Președintele american Donald Trump l-a lăudat pe premierul ungar Viktor Orban, numindu-l pe acesta un „mare lider” și spunând: „Sunt singurul care contează”. În timpul summitului privind pacea din Gaza, în Egipt, Trump și-a promis sprijinul deplin p

Arad: Adolescent trimis în judecată după ce, în urma unui conflict, a lovit o singură dată cu pumnul în cap un băiat de 12 ani/ Victima a fost internată în comă, iar ulterior a murit

News.ro acum o ora
Un adolescent de 16 ani a fost trimis în judecată de procurorii din Arad după ce, în urma unui conflict avut într-un parc cu un băiat de 12 ani, care l-a înjurat şi l-a agresat, l-a lovit o singură dată pe acesta cu pumnul în cap. În urma loviturii,

Vremea

București
acum

15°
mar.

9°/15°
mie.

10°/13°
joi

10°/15°
vin.

10°/18°
Iasi
acum

12°
mar.

6°/12°
mie.

3°/13°
joi

9°/15°
vin.

6°/17°
Constanta
acum

14°
mar.

9°/14°
mie.

10°/15°
joi

12°/14°
vin.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

12°
mar.

5°/12°
mie.

5°/13°
joi

5°/13°
vin.

6°/15°
Timisoara
acum

16°
mar.

9°/16°
mie.

7°/15°
joi

7°/17°
vin.

9°/14°