Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mulţescu spune că va continua ca antrenor al echipei Dinamo, dar nu ştie cât timp

Publicat in Mediafax, marți 13 august 2013 · ·

Antrenorul Gheorghe Mulţescu s-a întâlni, luni, cu acţionarul majoritar al FC Dinamo, Ionuţ Negoiţă, şi cu preşedintele Constantin Anghelache, precizând la finalul discuţiilor că va rămâne la conducerea tehnică a formaţiei "alb-roşii", însă nu ştie cât timp.

"Trebuie să gestionăm situaţiile mai speciale, aşa cum a fost şi aceasta după meciul cu Steaua. Au apărut disfuncţii în jurul echipei. Rămân la Dinamo, am discutat cu conducerea, aseară eram foarte supărat şi supărarea mea a venit şi de la ambiţia pe care o am eu la meciurile cu Steaua. Acum, mergem în continuare, vedem cât rămân la Dinamo. Derbiul e un joc pe care l-am trăit la intensitate maximă şi am crezut că pot transmite asta şi jucătorilor, din păcate nu am reuşit. Voi avea o discuţie cu jucătorii şi sper ca pe unii dintre ei acest meci să-i fi maturizat mai repede, forţat şi să nu mai existe aceste oscilaţii în randament. Probabil că unii sunt supăraţi, dar trebuie să fie supăraţi pe evoluţiile lor", a spus Mulţescu.

Tehnicianul a menţionat că oficialii clubului au acceptat faptul că echipa mai are nevoie de întăriri şi că transferul atacantului George Ţucudean de la Standard Liege este aproape finalizat.

"Trebuie să completăm lotul pe posturile deficitare. Pe mine, ca antrenor, mă interesează şi rezultatele, nu numai reconstrucţia echipei. Am convenit cu conducerea că transferurile sunt necesităţi şi sper ca zilele acestea să se rezolve. Se discută şi cu Ţucudean, transferul e pe rol şi e la un pas să se rezolve", a adăugat Mulţescu.

Gheorghe Mulţescu afirmase, duminică seară, după derbiul cu Steaua, scor 1-2, că este supărat pentru înfrângere, dezamăgit de atitudinea unor jucători şi că se gândeşte să renunţe la postul său. Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 5 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 4 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 3 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 5 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 2 ore
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 7 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Vizita lui Nicușor Dan în SUA. Diaconescu: „Există o invitație oficială din partea lui Trump”

HotNews acum 4 ore
Cristian Diaconescu, consilier prezidențial pe securitate națională și șef al Cancelariei președintelui, a afirmat, la Digi24, că Donald Trump a transmis o invitație oficială pentru Nicușor Dan să facă o vizită în Statele Unite. Deocamdată, data viz

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 6 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 5 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Gheorghe Piperea

Gandul acum 3 ore
Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Gheorghe Piperea, europarlamentar. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Vremea

București
acum

22°
lun.

20°/37°
mar.

25°/41°
mie.

23°/37°
joi

22°/39°
Iasi
acum

20°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/33°
joi

21°/34°
Constanta
acum

21°
lun.

21°/35°
mar.

24°/30°
mie.

23°/27°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

18°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
joi

18°/33°
Timisoara
acum

22°
lun.

19°/39°
mar.

20°/33°
mie.

20°/36°
joi

24°/38°