Anul şcolar 2013-2014 se apropie, motiv pentru care oficialii Ministerului Educaţiei au fost deja întrebaţi de către profesori ce se mai întâmplă cu noile manuale şcolare, promise anul trecut. Într-un comunicat postat pe site-ul ministerului, ministrul Remus Pricopie precizează că reforma manualelor rămâne valabilă, însă schimbările vor fi realizate gradual, iar vina întârzierilor de până acum o poartă... „blocajele politice".
Anul acesta, reprezentanţii Ministerului Educaţiei au luat în discuţie necesitatea modificării manualelor şcolare, atât în ceea ce priveşte conţinutul, cât şi în ceea ce priveşte forma acestora, respectiv introducerea alternativei manualelor digitale.
Recent, Remus Pricopie, ministrul Învăţământului, a emis un comunicat în care precizează că decizia sa de a realiza reforma manualelor şcolare rămâne fermă, însă la abia la 1 septembrie va apărea Metodologia de realizare a manualelor de clasa I şi a II-a, care trebuia să conţină şi modul de implementare a manualelor digitale.
Încă din luna iunie, Ministerul de resort ar fi trebuit să elaboreze metodologia de realizare a acestor manuale, dar, până în prezent, au fost concepute numai două schiţe pe care editurile nu le pot lua în calcul. De altfel, reprezentanţii editurilor au atras atenţia că manualele nu pot fi concepute fără metodologie, iar anul şcolar se apropie existând riscul ca aceste cărţi să nu mai poată apărea până la 15 septembrie. Astfel, este tot mai probabil ca elevii să înveţe în continuare după manualele clasice, mai vechi de zece ani.
Cu toate aceste întârzieri, Remus Pricopie a menţionat: „Calendarul stabilit în urma dialogului social, dialog la care au luat parte şi reprezentanţii editorilor, va fi respectat. Reforma manualelor este parte a procesului de modernizare a sistemului de învăţământ românesc şi presupune atât actualizarea conţinutului, în confor