Potrivit organigramei, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Vrancea va funcţiona cu 332 de angajaţi, faţă de 387 în prezent.
Până astăzi, cei 152 de angajaţi care au primit preaviz au avut termen să opteze pentru unul din cele 117 posturi vacante rezultate din noua organigramă trimisă săptămâna trecută de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.
Astfel, 35 de salariaţi sunt în pericol de a rămâne fără loc de muncă, deşi reprezentanţii Ministerului Finanţelor spun că modelul de organizare creat permite redistribuirea personalului între diversele structuri de administrare fiscală şi vamală, în favoarea domeniilor deficitare, respectiv control, tehnologia informaţiei, juridic, birourile vamale de frontieră externă în UE, precum şi introducerea componentei antifraudã.
„Aceasta din urmă va beneficia, prin realocarea posturilor, de resurse umane suficiente şi foarte atent selectate pe criterii de profesionalism şi integritate, în aşa fel încât să înregistreze rezultate bune în prevenirea şi combaterea evaziunii şi a fraudei fiscale şi vamale, cu consecinţe asupra suplimentarii veniturilor colectate la bugetul de stat”, au arătat într-un comunicat de presă reprezentanţii Ministerului Finanţelor.
Mai puteţi citi:
Reorganizare cu bisturiul la Finanţe. 150 de salariaţi se află în preaviz
În aşteptarea noii organigrame, salariaţii de la Direcţia de Finanţe Vrancea dau în clocot