Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTO - Delegaţia României s-a întors în ţar! Dolniceanu: "Nu ne aşteptam să jucăm finala. Speram cel mult la bronz"

Publicat in Pro Sport, luni 12 august 2013 ·

Sabrerul Tiberiu Dolniceanu a declarat, luni, la Gara de Nord, la revenirea de la Campionatele Mondiale de scrimă de la Budapesta, că nu se aştepta ca echipa României de sabie să ajungă să dispute finala, ci în cel mai bun caz să câştige medalia de bronz.

"Nu mă aşteptam la trei medalii la începutul anului, dar e bine că pot face faţă şi la individual şi la echipe, mai ales cu această echipă tânără şi ne bucurăm că am reuşit să batem Ungaria la ea acasă şi apoi Belarusul. În finala cu Rusia s-a văzut că au fost mai experimentaţi, merg cu aceeaşi echipă de trei ani, iar la noi s-au schimbat foarte multe. Noi ne-am făcut treaba ca în cantonament, l-am ascultat pe «Cova» şi a ieşit bine. Am plecat cu gândul să luăm o medalie, dar chiar nu ne aşteptam la o finală, ne aşteptam la bronz şi ăla greu. La individual aşa a fost să fie. Pe rusul ăsta nu l-am bătut niciodată, poate în viitor", a spus Dolniceanu.

Alin Badea, care a jucat accidentat la glezna dreaptă după ce a suferit o entorsă în proba individuală, a afirmat că în meciul din sferturile de finală contra Ungariei a simţit că îl poate învinge pe Aron Szilagyi, în ciuda faptului că adversarii conduceau cu 44-40 şi mai aveau nevoie de numai un punct.

"După primul asalt la individual am făcut o entorsă, am strâns din dinţi şi multe calmante cu care am lăsat durerea deoparte. Nu am renunţat niciodată, chiar dacă el avea un avantaj enorm, ceea ce în scrimă nu prea se recuperează. Nu am ţinut cont de public, am încercat să-l văd doar pe adversarul din faţă. După ce i-am dat trei tuşe, am simţit că s-a blocat. Am crezut tot timpul că pot să îl bat. Sunt convins că în sinea lui ar fi vrut să mă felicite după meci, pentru că nu sunt mulţi care îl bat pe Szilagyi", a completat Badea.

Alin Badea a precizat că antrenorul Mihai Covaliu, care este şi preşedintele Federaţiei Române de Scrimă, le-a ofe

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Comisia Europeană - „România nu a luat măsuri eficiente pentru corectarea deficitului

Ziua Constanta acum 3 ore
Creșterea cheltuielilor nete ale României este cu mult peste plafonul stabilit de traiectoria sa corectivă, prezentând riscuri clare pentru corectarea deficitului său excesiv până în 2030 și, în consecință, Comisia Europeană recomandă Consiliului să

Prima schiță a programului de guvernare va fi gata luni, spune Nicușor Dan. Ce răspunde întrebat despre variantele de prim-ministru tehnocrat și de rotație a premierilor

HotNews acum 8 ore
Președintele a spus, miercuri, în prima sa conferință de presă din mandatul de președinte, că nu este exclusă niciuna din cele două variante, de prim-ministu tehnocrat și de „rotativă” la șefia Guvenului. Cele două variante au fost propuse de PSD în

Imagini cu Cazinoul din Constanţa vandalizat la scurt timp de la inaugurare. Pereţii proaspăt restauraţi au fost loviți cu picioarele

HotNews acum 4 ore
Primăria Constanţa a anunţat, miercuri, că, la doar două săptămâni de la inaugurare, Cazinoul din Constanța a fost vandalizat. Unii vizitatori au desprins foiţele de aur de pe pereţi, iar alţii au lovit cu picioarele pereţii proaspăt restauraţi. „Ca

Tanczos Barna: Nu vor fi suspendate fondurile europene pentru România / Comisia Europeană a dat un ultim mesaj pe care trebuie să-l luăm în serios

G4Media acum 2 ore
Ministrul interimar al Finanţelor, Tanczos Barna, a afirmat, miercuri, că fondurile europene nu vor fi suspendate pentru România, transmite Agerpres. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - articolul continuă mai jos - El a fost întrebat, l

Cod Galben de inundații în 15 județe până joi! Anunțul hidrologilor

Ziua Constanta acum 5 ore
Conform situaţiei hidrometeorologice actuale şi prognozei meteorologice pentru următoarele 24 de ore, Institutul Naţional de Hidrologie și Gospodarire a Apelor (INHGA) a emis o Avertizare hidrologică de Cod Galben, valabilă în intervalul 04 iunie, o

FOTO+ VIDEO Botoșani Planul Roșu de Intervenție,activat în urma unui accident rutier cu 12 persoane implicate. Un autocar s-a răsturnat

Ziua Constanta acum 3 ore
Planul Roșu de Intervenție a fost activat, miercuri, 4 iunie 2025, în urma unui accident rutier produs pe DN 29, localitatea Ungureni, județul Botoșani. Potrivit IGSU, șoferul unui autocar a pierdut controlul direcției de deplasare, iar vehiculul s-

Jador și Oana Ciocan au devenit părinți pentru prima dată. Ce nume au ales pentru băiețelul lor

Cancan acum o ora
Bucurie mare în familie lui Jador! Artistul și soția sa au devenit părinți pentru prima dată. În urmă cu puțin timp, Oana Ciocan a adus pe lume un băiețel perfect sănătos. Află, în articol, toate detaliile! Miercuri dimineață, 4 iunie 2025, Jador a

Capăt de drum pentru Irina Begu! Românca și partenera ei au fost eliminate în „sferturi” la Roland Garros

Gazeta Sporturilor acum 53 minute
Irina Begu (34 de ani) și Yanina Wickmayer (35 de ani) au fost eliminate în sferturile de finală ale competiției de dublu de la Roland Garros. Perechea româno-belgiană a fost învinsă cu 6-4, 6-3 de echipa Ulrikke Eikeri (32 de ani, Norvegia)/Eri Hoz

Ministrul Finanțelor spune că „România a primit astăzi un ultim semnal”: „Trebuie luate măsuri urgente pentru a reduce deficitul”

HotNews acum 2 ore
Ministrul interimar al Finanțelor, Tanczos Barna, a comentat documentul publicat miercuri de către Comisia Europeană și a spus că sunt necesare „măsuri urgente pentru a reduce deficitul bugetar la nivelul asumat”. „România a primit astăzi un ultim s

Viktor Orban, la discuțiile cu preşedintele CJ Harghita despre situaţia de la salina Praid: „O parte a lumii maghiare este în pericol”

G4Media acum 2 ore
Prim-ministrul ungar Viktor Orban s-a întâlnit miercuri, la Budapesta, cu preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, Botond Barna Biro, cu care a discutat despre situaţia de la salina Praid, inundată de apele pârâului Corund pe fondul precipitaţiil

Vremea

București
acum

27°
mie.

18°/31°
joi

18°/32°
vin.

19°/30°
sâm.

17°/29°
Iasi
acum

27°
mie.

17°/27°
joi

18°/30°
vin.

17°/29°
sâm.

17°/28°
Constanta
acum

26°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
vin.

18°/22°
sâm.

18°/22°
Cluj-Napoca
acum

28°
mie.

15°/28°
joi

17°/29°
vin.

17°/29°
sâm.

17°/29°
Timisoara
acum

31°
mie.

17°/31°
joi

18°/32°
vin.

18°/31°
sâm.

18°/32°