Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un student român la Amsterdam s-a întoars acasă pe bicicletă ca să-i sprijine pe copiii cu sindromul Down

Publicat in Press Alert, luni 12 august 2013 ·

Răzvan Isac, un student român de la Universitatea Erasmus din Rotterdam, a plecat într-o aventură pe bicicletă pe un traseu de aproape 4.000 de kilometri cu scopul de a sensibiliza oamenii să doneze bani pentru o asociaţie care se ocupă cu copiii afectaţi de sindromul Down. Proiectul poartă numele “Europe UP Ride” şi a fost iniţiat de tânărul din România la încheierea studiilor, care a dorit să se întoarcă acasă pe bicicletă, traversând zece ţări. Răzvan Isac se află pe ultima sută de metri, ieri, studentul a ajuns la Timişoara, după ce a străbătut 3.500 de kilometri şi mai mare doar 500 de kilometri până la destinaţia finală, Bucureşti. Răzvan şi-a început traseul din Amsterdam pe 18 iulie, iar 24 de zile mai târziu a intrat în România după ce a traversat unele dintre cele mai importante oraşe europene cum ar fi Rotterdam, Bruxelles, Paris, Geneva, Munchen, Viena sau Budapesta, înaintând cu o viteză medie de 20 km/h şi 170 km/zi.

Asociaţia ABC Down, pentru care studentul român încearcă să strângă fonduri, a fost înfiinţată pornind de la experienţa personală a doi părinţi al căror copil a fost diagnosticat cu sindromul Down. Asociaţia îşi doreşte să ofere copiilor cu dizabilităţi posibilitatea de a se integra şi de a se dezvolta social. Cei care doresc să sprijine Asociaţia ABC Down o pot face donând bani în conturile: RON – RO92FNNB001002999258RO01, EUR – RO49FNNB001002999258EU01, Cod Swift: FNNBROBU, Credit Europe Bank (Romania) SA, Sucursala Focşani.

Răzvan Isac, un student român de la Universitatea Erasmus din Rotterdam, a plecat într-o aventură pe bicicletă pe un traseu de aproape 4.000 de kilometri cu scopul de a sensibiliza oamenii să doneze bani pentru o asociaţie care se ocupă cu copiii afectaţi de sindromul Down. Proiectul poartă numele “Europe UP Ride” şi a fost iniţiat de tânărul din România la încheierea studiilor, care a dorit

Articolul in Press Alert >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aur pentru România la Campionatele Europene de Canoe de la Szeged

Mediafax acum 2 ore
Potrivit Agenţiei Naţionale pentru Sport, Cătălin a făcut o cursă extraordinară şi l-a învins din nou pe cehul Martin Fuksa, fiind cronometrat cu timpul de 4:03,010. Cătălin Chirilă s-a calificat în toate cele trei finale ale probelor la care s-a în

Portarul echipei Millwall şi al naţionalei Muntenegrului, Matija Sarkic, 26 de ani, a murit

Mediafax acum 2 ore
Portarul echipei Millwall şi al naţionalei Muntenegrului, Matija Sarkic, în vârstă de 26 de ani, a fost găsit mort sâmbătă într-un apartament din Budva, relatează Reuters, citând cotidianul muntenegrean Vijesti. Cauza şi circumstanţele decesului nu

Cinci persoane au ajuns la spital după ce au folosit o substanță toxică pentru spălarea animalelor. Zeci de oi au murit

Ziare.com acum o ora
IPJ Argeș a anunțat că 5 bărbaţi au acuzat probleme de sănătate şi peste 50 de oi au murit, sâmbătă, 15 iunie, la o fermă din judeţul Argeş, după ce s-a folosit o substanţă pentru spălarea animalelor. Bărbaţii au fost transportaţi la spital. „La dat

Kate Middleton, prima apariție publică oficială după ce a fost diagnosticată cu cancer! Avem imaginile zilei!

Cancan acum 8 minute
În cursul zilei de sâmbătă, 15 iunie 2024, Kate Middleton a marcat o apariție publică memorabilă. Este prima oară când Prințesa de Wales ia parte la un eveniment oficial, după ce a fost diagnosticată cu o boală grea, și anume cancer. Astăzi, soția P

George Simion, liderul AUR, candidatul partidului pentru funcţia de preşedinte al României

Ziua Constanta acum 4 ore
Consiliul Naţional de Conducere al Alianţei pentru Unirea Românilor a decis sâmbătă, 15 iunie 2024, cu unanimitate de voturi, ca preşedintele partidului, George Simion, să fie candidatul AUR pentru funcţia de preşedinte al României. ''Sâmbătă, 15 i

G7, avertisment dur: Sprijinul acordat de China Rusiei „permite" războiul acesteia în Ucraina

Mediafax acum o ora
Avertismentul dur, lansat la finalul summit-ului anual al Grupului celor Şapte (G7) din Italia, vine în contextul în care Statele Unite îşi intensifică eforturile diplomatice pentru a convinge Europa să adopte o poziţie mai dură faţă de China în leg

PSD a decis într-un for statutar ca va avea un canditat propriu pentru prezidențiale. „Nu există dacă”

Adevarul acum o ora
Partidul Social Democrat va avea candidat pentru funcţia de preşedinte al României, conform unei decizii luate într-un for statutar al partidului, şi va câştiga alegerile prezidenţiale, a declarat sâmbătă prim-ministrul Marcel Ciolacu.

Kevin Campbell, fost atacant al echipelor Arsenal şi Everton, a murit la 54 de ani

News.ro acum 36 minute
Fostul atacant al echipelor Arsenal şi Everton, Kevin Campbell, a decedat la vârsta de 54 de ani, după o scurtă boală, a anunţat clubul londonez. Campbell a marcat 148 de goluri în 542 de meciuri la opt cluburi de-a lungul carierei sale. Everton a d

Vicepreşedinta SUA a anunţat un ajutor de 1,5 miliarde de dolari pentru Ucraina, la summitul pentru pace din Elveţia

News.ro acum 36 minute
Vicepreşedinta Statelor Unite Kamala Harris a anunţat un ajutor de peste 1,5 miliarde de dolari destinat Ucrainei, parţial pentru sectorul energetic şi situaţia sa umanitară, ca urmare a invaziei Rusiei în Ucraina, transmite Reuters. Anunţul a fost

Învestit preşedinte al Slovaciei, Peter Pellegrini promite că va reuni ţara

G4Media acum 52 minute
Peter Pellegrini a depus jurământul sâmbătă în calitate de preşedinte al Slovaciei, promiţând că va reuni ţara, care este puternic divizată din punct de vedere politic şi zguduită de tentativa de asasinat asupra premierului Robert Fico în urmă cu o

Vremea

București
acum

27°
sâm.

16°/27°
dum.

18°/31°
lun.

20°/34°
mar.

20°/33°
Iasi
acum

23°
sâm.

15°/23°
dum.

13°/26°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
Constanta
acum

25°
sâm.

17°/25°
dum.

18°/26°
lun.

20°/27°
mar.

21°/24°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

12°/23°
dum.

13°/25°
lun.

15°/25°
mar.

15°/27°
Timisoara
acum

26°
sâm.

13°/26°
dum.

15°/29°
lun.

17°/29°
mar.

17°/31°