Mai întâi, o întâmplare. Zilele trecute s-a deschis o pizzerie în Manchester. Patronul a prezentat-o drept un local cu bucătărie italiană fină. A chemat la des¬chidere un grup consistent de VIP-uri pe care le-a servit - evident - cu pizza aceea nemaipomenită. Respectivii au fost încântaţi.
Până la un punct, cel puţin. Adică până în momentul în care patronul a recunoscut că era vorba despre... pizza congelată, cumpărată din supermarket şi servită naivilor săi oaspeţi. Se pare că nici unul nu băgase de seamă ce avea în farfurie...
Ştiţi ce mi s-a părut cu adevărat straniu? Articolul preciza şi marca de pizza congelată folosită. Este una dintre cele pe care le găsiţi şi dvs. în magazinele din România. De aceea întâmplarea de la Manchester mi se pare ieşită din comun. Credeam că nici o persoană vag conştientă nu poa¬te confunda drăcia aceea congelată cu o pizza adevărată. Este ca diferenţa dintre ravioli şi nişte bucăţi de carton vopsit.
Şi totuşi s-a întâmplat. Ceea ce ne aduce exact la discuţia de astăzi. Cum se face că unii oameni au atât de puţin discernământ?
Am pornit de la un exemplu uşor de înţeles. Dar lipsa discernământului se manifestă în multe alte situaţii deloc triviale. Unul ignoră culoarea roşie a semaforului, fiind convins că poate trece prin intersecţie. Altul decide să încalce legea, fiind sigur că profitul merită riscul. Altul votează un retardat agresiv doar pentru că vrea el să trimită un "semnal" către guvernanţi.
Prin urmare, avem o întrebare. Cât de mult discernământ avem?
Suntem capabili de distincţiile care ne duc la decizii corecte? Sau semănăm, în multe privinţe, cu invitaţii restaurantului din Manchester? - ne delectăm cu felii de pizza congelată şi le mai explicăm şi altora ce experţi suntem?
Desigur, indivizii sunt foarte diferiţi unul de celălalt. Iar fiecare, luat separat, tot are ceva la care s