Anul acesta este primul după 2007 în care economiile avansate, inclusiv SUA, Japonia şi Europa, contribuie împreună la creşterea economiei globale mai mult decât ţările emergente, scrie The Wall Street Journal într-o analiză bazată pe datele companiei de investiţii Bridgewater Associates.
Ţările emergente, printre care China, India şi Brazilia, au fost după criza globală din 2007-2008 motoarele care au contribuit cel mai mult la creşterea economiei globale, ajunsă acum la 74.000 miliarde de dolari.
Calculele Bridgewater, care iau în considerare mai degrabă estimări privind ratele de creştere decât date statistice oficiale, arată că Japonia, SUA şi alte pieţe dezvoltate au o contribuţie de 60% la activitatea economică adiţională, de 2.400 miliarde dolari, anticipată de analişti la nivel global pentru anul acesta. Bridgewater este cel mai mare fond de hedge din lume.
Una dintre forţele schimbării este revenirea Japoniei, care mulţi ani a fost calul schiop al economiei mondiale. Produsul Intern Brut al Japoniei a crescut cu 2,6% în ritm anualizat în al doilea trimestru. Deşi ritmul este mai lent decât în primul, când economia a avansat cu 3,8%, evoluţia este o performanţă având în vedere stagnarea din anii trecuţi.
Un model de creştere este pe cale să se destrame
De asemenea, revenirea din SUA, cea mai mare economie mondială, a generat o creştere constantă, deşi slabă. Relansarea s-a alimentat din producţia internă de energie, care generează cerere pentru utilajele şi echipamentele americane.
Stagnarea salariilor se traduce prin costuri cu munca relativ reduse. Particularităţile revenirii din SUA sunt o parte din indicatorii care arată că modelul în care creşterea din lumea dezvoltată sprijină exportatorii statelor emergente este pe cale să se destrame în zone precum Asia.
De asemenea, analiştii se aşteaptă ca economia zo