Timp de două zile, terenul de volei pe plajă din incinta Ştrandului Municipal a găzduit prima ediţie a turneului dotat cu Cupa Electrofor. A fost al doilea turneul de volei pe plajă desfăşurat în Oradea în acest an, un lucru mai rar întâlnit la nivel naţional.
Fetele au devansat băieţii
Au participat 12 echipe de seniori (toate din Oradea) şi 10 formaţii de juniori, printre care şi o pereche feminină. În ambele întreceri, disputele au fost extrem de spectaculoase. La juniori, singura pereche feminină prezentă la turneu, Simina Carţiş şi Cristina Ştefan, a fost aproape de a disputa finala. N-a fost să fie, însă, fetele s-au revanşat în disputa pentru medaliile de bronz, câştigată în faţa unor adversari mai bine cotaţi.
Campionii naţionali doar pe 3
Întrecerea de seniori s-a ridicat la nivelul unei finale naţionale, deşi au participat jucători localnici, singura excepţie fiind timişoreanul Bogdan Vârlan, care a fost acceptat de organizatori (CS Beachvolley Transilvania cu sprijinul firmelor Electrofor şi Oreste Medical) care a jucat alături de Bogdan Nan, cel cu care va reprezenta România la Balcaniadă. Dovada nivelului ridicat la care s-au jucat meciurile este faptul că perechea Lelea-Holhoş, campioana din acest an, a încheiat abia pe ultima treaptă a podiumului, fiind devansată de formaţiile Lung-Todoran şi Ion-Abrudan.
Ierahia finală a primei ediţii a Cupei Electrofor:
Juniori:
1. Fără Zahăr (Andrei Crişan - Raul Ilieş),
2. Corona (Adrian Ursachi - Mihai Costa),
3. Fetili (Simina Carţiş - Cristina Ştefan),
4. Uscaţii (Sebastian Gherman .- Marcel Criş).
Seniori:
1. Electrofor (Emil Lung - Daniel Todoran),
2. White Horse (Adrian Ion - Moisa Abrudan),
3. FAN Arad - BV Transilvania (Cătălin Lelea - Adrian Holhoş, campionii naţionali din acest an),
4. Juniorii (Bogdan Nan - Robert V