Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Majoritatea cluburilor din Liga 1 nu vor proiectul cu 20 de echipe al lui Mircea Sandu

Publicat in Puterea, luni 12 august 2013 ·

Majoritatea cluburilor din Liga 1 nu vor proiectul cu 20 de echipe al lui Mircea Sandu. Nebunia din fotbalul românesc a atins cotele maxime atunci când Mircea Sandu a propus public proiectul cu 20 de echipe în Liga 1. Şi asta în timpul sezonului, din care deja s-au scurs patru etape. Susţinut şi de Mitică Dragomir, care se dă în continuare peste cap ca Rapidul să rămână în Liga 1, proiectul nu are cum să fie sustenabil. Iar de asta şi-au dat seama şi conducătorii echipelor din primul eşalon, care nu vor mărirea numărului de echipe, iar proiectul e deja mort înainte de naştere. Comitetul Executiv al FRF se va reuni mâine dimineaţă tocmai pentru a pune pe tapet această problemă, însă decizia majorităţii cluburilor exclude din start acest plan jenant.

Proiectul Naşului nu este susţinut decât de trei echipe. Dinamo, Vaslui şi Pandurii sunt pentru, plus retrogradatele CSMS Iaşi şi Rapid, în timp ce restul grupărilor nici nu vor să audă de această propunere aberantă a şefilor fotbalului românesc. Steaua şi Astra şi-au şi expus virulent punctul de vedere. Şi au mare dreptate.

“Prostia cu cele 20 de echipe văd că s-a întins prea mult. Din dorinţa federaţiei care vrea să scape de procese, procese pe care le merită, încearcă să împace pe toată lumea”, a afirmat Ioan Niculae.

“Ar fi ridicol să avem 20 de echipe. Când o să mai jucăm? Renunţăm la pauza de iarnă? Vor Iaşiul şi Rapidul în Liga 1? În acest caz, aşteptăm şi pe Ripensia, Carmen, sau Ciocanul”, aspus Mihai Stoica.

“Orice capitalist din Germania sau Anglia, sau de unde vreţi voi, ar spune că fotbalul românesc trebuie închis în asemenea condiţii. Un sistem cu play-off ar cel mai viabil. Ar da veridicitate câştigătoarei campionatului. Echipele de top s-ar întâlni de cel putin patru ori pe sezon. Televiziunile ar face ratinguri mai mari şi atunci ar ajunge mult mai mulţi bani în conturile cluburilo

Articolul in Puterea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Guvernul lui Ilie Bolojan depune jurământul astăzi la Palatul Cotroceni

Ziua Constanta acum 7 ore
Astăzi, 23 iunie 2025, la ora 20.00, la Palatul Cotroceni are loc ceremonia de depunere a jurământului a noului guvern condus de premierul Ilie Bolojan. Președintele Nicușor Dan a semnat decretul pentru numirea Guvernului Bolojan, a anunțat Administ

Sorin Grindeanu, propus de PSD pentru funcția de președinte al Camerei Deputaților

Ziua Constanta acum 8 ore
Grupul parlamentar al PSD de la Camera Deputaților l-a propus, luni, pentru funcția de președinte al forului pe Sorin Grindeanu. Grupul parlamentar al PSD de la Camera Deputaților l-a propus, luni, pentru funcția de președinte al forului pe Sorin Gr

VIDEO AUR nu participă la votul de învestire. George Simion a recitat din Eminescu și a criticat coaliția: „Nu cred că o să apucați anul”

HotNews acum 10 ore
Liderul AUR, George Simion, a anunțat, luni, în discursul din ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului, că parlamentarii partidului său nu vor lua parte „la această mascaradă” și vor părăsi sala înaintea votului pentru învestirea Guvernului

Controale la Eforie Nord. Horia Constantinescu: „Dughenizarea excesivă a transformat faleza într-un loc desprins parcă din Pakistan sau India”

Gandul acum 5 ore
Au fost efectuate o serie de controale la Eforie Nord, fiind coordonate de Horia Constantinescu, șeful CJPC. În urma acțiunii de control din zona falezei, au fost aplicate amenzi de 60.000 de lei. Șeful Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consu

Prima reacție a lui Vasile Șiman, după ce Dinamo a ieșit din insolvență: „Voi continua pe toate căile legale”

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
23 iunie este o zi care rămâne în istoria celor de la Dinamo! Clubul din șoseaua „Ștefan cel Mare” prin intermediul unui comunicat oficial, așa că bucureștenii pot evolua din sezonul 2026-2027 din nou în cupele europene. Vasile Șiman, fostul patron

Cseke Attila, reforme în administrația locală: desfiinţarea funcţiei de viceprimar cu o condiție și „reașezarea” sistemului de sporuri

HotNews acum 13 ore
Ministrul propus la Dezvoltare, Cseke Attila, a declarat luni, după audierile din comisii, că membrii Coaliței vor propune desfinţarea funcţiei de viceprimar la unităţile administrativ-teritoriale sub 1.500 de locuitori, iar la sporul pentru fonduri

Video Stare de urgenţă pe insula Chios din Grecia în urma incendiilor care fac ravagii

Adevarul acum 4 ore
Grecia a declarat luni stare de urgenţă pe insula Chios, unde sute de pompieri luptă pentru a stinge incendiile care fac ravagii pentru a doua zi consecutiv, în condiţiile în care vântul a intensificat focul, provocând întreruperi de curent şi evacu

Marius Tucă Show începe marți, 24 iunie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Adrian Severin

Cancan acum 6 ore
Invitatul zilei este Adrian Severin, fost ministru al Afacerilor Externe. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Criza din Orientul Mijlociu. Mai multe țări și-au închis spațiul aerian

Mediafax acum 6 ore
Criza din Orientul Mijlociu ia amploare. Mai multe țări și-au închis spațiul aerian imediat după atacul iranian asupra bazei americane din Qatar. În paralel, oficialii americani anunță că nu sunt victime în urma atacului de luni. Oficialii americani

Baze americane din Qatar, atacate după amenințările Iranului privind represalii față de SUA

Ziua Constanta acum 7 ore
Mai multe explozii au fost auzite luni seară deasupra capitalei Qatarului, Doha, după ce Teheranul a amenințat că va riposta la loviturile aeriene americane recente asupra obiectivelor nucleare iraniene. Mai multe explozii au fost auzite luni seară

Vremea

București
acum

22°
mar.

20°/36°
mie.

21°/34°
joi

23°/36°
vin.

21°/34°
Iasi
acum

17°
mar.

17°/30°
mie.

16°/33°
joi

18°/27°
vin.

16°/32°
Constanta
acum

15°
mar.

15°/29°
mie.

21°/28°
joi

22°/30°
vin.

22°/26°
Cluj-Napoca
acum

15°
mar.

15°/31°
mie.

18°/32°
joi

20°/30°
vin.

18°/27°
Timisoara
acum

14°
mar.

14°/34°
mie.

20°/38°
joi

22°/38°
vin.

19°/33°