Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CORUPȚIE și la Universitatea din Arad. Procurorii au trimis în judecată DOI LECTORI care fraudau examenele și vindeau lucrări de licență studenților

Publicat in 7Est, luni 12 august 2013 ·

Doi lectori de la Universitatea „Vasile Goldiş” din Arad, au fost trimiși în judecată de procurorii Parchetului General, a anunțat astăzi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație şi Justiție. Mihaela Pop şi Sorin Fildan sunt acuzați că fraudau examenele şi vindeau lucrări de licență studenților. Procurorii susţin că la universitatea arădeană există practica de a fi promovate examenele de către studenți fără ca aceștia să le susțină efectiv, notele fiind trecute în cataloage pe baza înţelegerilor între profesori.

Acesta nu este însă singurul caz de corupție înregistrat anul acesta în universitățile românești. Cel mai recent este cel al Universității „Ovidius” din Constanţa, unde chiar rectorul, Dănuţ Tiberius Epure, a fost acuzat de luare de mită pentru a facilita admiterea la facultate a unor candidaţi. Potrivit rezoluției de începere a urmăririi penale întocmită de procurori, citată de mediafax.ro, rectorul a primit în august a anul trecut 1.000 de euro pentru a facilita admiterea unei tinere la Facultatea de Farmacie, pe un loc destinat cetățenilor străini. De asemenea, el a pretins, în iulie 2013, atât direct cât şi prin intermediar, de la două persoane, 9.000 de euro pentru a pune la dispoziția unor candidați la examenul de admitere la Facultatea de Farmacie subiectele la disciplinele de concurs. Tiberius Epure a fost arestat preventiv pe 31 iulie, printr-o decizie luată de Tribunalul București şi a fost suspendat din funcție pe durata anchetei penale.

În luna februarie a acestui an au fost aduse în atenția publică alte două cazuri de corupție. Unul a fost cel al profesorului Onisâi Lazăr de la Facultatea de Medicină a Universității „Transilvania” din Braşov. Acesta a fost arestat preventiv pentru 29 de zile, pe 11 februarie 2013, suspectat că lua mită de la studenți pentru a-i trece examenele. În locuința profesorului au fost găsite sute

Articolul in 7Est >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO. Un bărbat a murit, după ce a fost „aspirat” de motorul unui avion, în Italia

Ziua Constanta acum 17 minute
Un incident tragic a avut loc pe un aeroport internațional din Italia. Este vorba despre un bărbat a intrat pe pistă și a murit, fiind tras de motorul unui avion din aeroportul Milano Bergamo, potrivit corriere.it. Se pare că persoana a dat buzna în

Crimă șocantă în MUREȘ: Tânără găsită carbonizată într-o casă incendiată

Gandul acum 52 minute
O femeie a fost descoperită carbonizată, marți, 8 iulie, într-o locuință cuprinsă de flăcări din comuna Miheșu de Câmpie, județul Mureș. Surse din cadrul anchetei indică faptul că există suspiciunea unei acțiuni intenționate. La locul incendiului s-

Dominic Fritz: Când industria păcănelelor se revoltă, știi că măsura e corectă

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Președintele USR, Dominic Fritz, afirmă, într-o postare pe Facebook, că, atunci „când industria păcănelelor se revoltă, știi că măsura e corectă”. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - art

Von der Leyen cere Chinei să înceteze sprijinul pentru Rusia: „O insecuritate ridicată pentru Europa”

Adevarul acum 30 minute
Lidera Comisiei Europene a cerut marți Beijingului să respecte regulile comerțului internațional și să se distanțeze de agresiunea Rusiei asupra Ucrainei.

Sorin Grindeanu, despre majorările indemnizaţiilor membrilor CA de la TAROM: O consider o acţiune care depăşeşte orice limită a bunului simţ

Gandul acum 57 minute
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat marți, la Giurgiu, întrebat despre creşterea indemnizaţiilor membrilor CA de la TAROM, că el nu a semnat acel document şi că o consideră „o acţiune care depăşeşte orice limită a bunului simţ

VIDEO Emil Boc, către un consilier USR: „Dacă vreți să fiți responsabil, fiți responsabili. Nu papagali și populiști la Cluj, și responsabili la București”. Motivul nemulțumirii

HotNews acum 2 ore
Primarul Clujului Emil Boc, a avut un schimb tensionat de replici cu consilierii USR în ultima ședință a Consiliului Local, pe tema scumpirii tarifelor practicate de Compania de Transport Public (CTP). De la 1 august, prețul biletului pe o singură l

Sondaj INSCOP: Cum evoluează românii activitatea lui Nicușor Dan ca președinte

HotNews acum 4 ore
Peste jumătate dintre români spun că sunt parțial sau total de acord cu activitatea lui Nicușor Dan în fruntea statului, în timp aproape 42% își exprimă dezacordul, potrivit celui mai recent sondaj INSCOP Research dat publicității luni, 8 iulie. Nic

Producția de energie solară este la un nivel record și nu există pericol de blackout, spune Ministrul Energiei

Mediafax acum 2 ore
Vremea caniculară vinare și aspecte pozitive, economic. Ministrul Energiei, Bogdan Ivan a declarat într-o intervenție la Digi 24 că producția din sursă solară este la un nivel record. „Din punct de vedere al dinamicii, modul în care este compusă pro

Definitivat 2025 Peste 9.500 de candidați susțin proba scrisă azi

Ziua Constanta acum 7 ore
Marți, 8 iulie 2025, va avea loc proba scrisă din cadrul examenului național pentru definitivare în învățământ (sesiunea 2025). Potrivit Ministerului Educației, la această probă, care se va desfășura în 42 de centre de examen (câte unul în fiecare j

Accident tragic pe Centura Capitalei! Impact devastator între un camion și un autoturism. Circulația blocată

Cancan acum o ora
Scene de coșmar pe Centura Capitalei, acolo unde un autoturism a fost efectiv făcut praf de un camion care a pătruns pe contrasens. Totul s-a petrecut în plină zi, iar impactul a fost atât de violent încât șoferul mașinii a rămas prins între fiare.

Vremea

București
acum

37°
mar.

21°/37°
mie.

18°/35°
joi

14°/27°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

35°
mar.

23°/39°
mie.

18°/30°
joi

16°/22°
vin.

14°/24°
Constanta
acum

30°
mar.

20°/30°
mie.

22°/28°
joi

17°/29°
vin.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

34°
mar.

17°/34°
mie.

14°/21°
joi

13°/15°
vin.

14°/20°
Timisoara
acum

34°
mar.

17°/34°
mie.

13°/19°
joi

14°/21°
vin.

15°/25°