Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Piţurcă: Slovacii au jucători valoroşi care ne pot pune mari probleme dacă nu suntem conectaţi

Publicat in Mediafax, luni 12 august 2013 ·

Selecţionerul Victor Piţurcă a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că Slovacia are jucători valoroşi în lot care pot pune mari probleme echipei naţionale a României în amicalul de miercuri dacă jucătorii nu sunt conectaţi la meci.

"Este ultimul meci înaintea dublei cu Ungaria şi Turcia. Cu Slovacia avem un meci important pentru că la naţională nu există meci amical. Jocurile se contabilizează în clasamentul FIFA. Îmi doresc o reuşită la acest meci şi un rezultat bun, pentru că rezultatele contează foarte mult acum. Şi cele oficiale şi celelalte, pentru că dacă ajungem la baraj trebuie să fim capi de serie şi să scăpăm de adversarii foarte puternici. Am ales Slovacia pentru că are un stil de joc asemănător cu al Ungariei. Am înţeles că Skrtel, unul dintre jucătorii reprezentativi ai lor, s-a accidentat la ultimul joc al echipei sale, Liverpool, dar slovacii au jucători valoroşi care ne pot pune mari probleme dacă nu suntem conectaţi aşa cum trebuie", a spus Piţurcă.

Tehnicianul este îngrijorat de faptul că unii jucători români nu şi-au găsit echipe, iar alţii deşi sunt legitimaţi în străinătate nu reuşesc să se impună la cluburile lor. "Din păcate pentru echipa naţională anumiţi jucători au probleme. Mă refer aici la Ciprian Marica, jucător care nu are încă echipă. La fel şi Torje, care are probleme pentru că Udinese vrea să îl vândă sau să îl împrumute. Sper totuşi ca până la ora jocurilor cu adevărat importante toţi jucătorii să aibă echipe şi să joace. Avem şi jucători în străinătate care din păcate nu se impun acolo. Un exemplu este Papp care nu a jucat decât câteva meciuri. E un jucător pe care mi l-aş dori la echipa naţională", a menţionat antrenorul.

Piţurcă a explicat că Marica aşteaptă un transfer la un club de un nivel mai ridicat, în timp ce Torje, deşi este în proprietatea grupării Udinese, nu este dorit de antrenor şi este p

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România în Schengen de la 1 ianuarie 2025. Reacția lui Adrian Mititelu la adresa lui Marcel Ciolacu

Gazeta Sporturilor acum o ora
Adrian Mititelu, finanțatorul de la , și-a exprimat susținerea pentru Marcel Ciolacu, candidatul din partea PSD pentru prezidențiale, după anunțul conform căruia România va intra în Schengen de la 1 ianuarie 2025.

Trump a și scăpat de un proces. Sentința în cazul Stormy Daniels, amânată pe termen nelimitat

Ziare.com acum o ora
Judecătorul care se ocupă de cazul lui Donald Trump de la New York, referitor la o plată efectuată actriței de filme pentru adulți Stormy Daniels în schimbul tăcerii sale, a suspendat joi sine die pronunțarea sentinței, care era programată pentru ma

Cinci copii de la o grădiniţă din Timişoara au fost transportaţi cu ambulanţele la spital

Ziua Constanta acum o ora
Cinci copii de la o grădiniţă din Timişoara au fost transportaţi cu ambulanţele la spital, vineri, după ce au acuzat stare de rău, arată o informare de presă transmisă de şef Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Timiş, Aura Danielescu citat de Ager

Campania electorală pentru prezidenţiale se încheie sâmbătă dimineaţa

Mediafax acum 2 ore
Campania electorală pentru alegerile pentru Preşedintele României din anul 2024 se încheie sâmbătă, la ora 07.00. La alegerile din 24 noiembrie, vor fi organizate, pe teritoriul României, 18.968 de secţii de votare, iar în străinătate 950 de secţii

Alegeri prezidenţiale 2024 - Votul în străinătate - 20.000 de persoane au votat până acum

News.ro acum 3 ore
Votul în străinătate la alegerile prezidenţiale a început vineri, 20.000 de cetăţeni români votând până acum Conform site-ului prezenta.roaep.ro, 20.000 de perrsoane au votat la secţiile de votare din străinătate. În 2019, 675.348 de alegători din s

Kievul nu intenţionează să se retragă în acest stadiu din Kursk, după ce ruşii au recucerit 500 km2 din zona ocupată de ucraineni, anunţă Statul Major, care estimează că Rusia deţine un număr limitat de rachete de tip Oreşnik, ”câteva unităţi”

News.ro acum 50 minute
Forţele Kievului nu intenţionează, în acest stadiu, să se retragă din regiunea rusă Kursk din zona de ”aproximativ 800 de kilometri pătraţi” asupra căreia deţin în continuare controlul, declară o sursă de rang înalt din cadrul Statului Major ucraine

Avertizare din partea ANAF! Mai multe mesaje false, transmise în numele instituției

Ziua Constanta acum 5 ore
Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii cu privire la reapariția unor mesaje false transmise în numele instituției, utilizând adresa de email stefania.neagu@anaf.re. „Aceste mesaje NU sunt emise de ANAF și urmăresc să ind

S-a redeschis traficul pe A1, între Sibiu şi Boiţa, dar viteza e limitată la 60 km/h

Libertatea acum 3 ore
Circulația pe autostrada A1, între Sibiu şi Boiţa, a fost redeschisă, după ce a fost oprită din cauza viscolului. Între nodurile rutiere Șelimbăr și Boița a fost instituită o limită de viteză de 60 km/h, a anunţat Compania Naţională de Administrare

Kazahstanul îşi consolidează măsurile de securitate din cauza unei ”escaladări în Ucraina”

News.ro acum o ora
Preşedintele kazah Kassîm Jomart Tokaiev, ordonă vineri ”să se ia măsuri urgente” de protejare a infrastructurilor civile şi militare ale Kazahstanului, o ţară din Asia Centrală aliată a Rusiei, din cauza ”escaladării in Ucraina”, relatează AFP. ”Ka

Ciolacu, Trump și Orban, convorbire telefonică de la Budapesta. Despre ce au discutat

Adevarul acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu, omologul său ungar, Viktor Orban și viitorul președinte al SUA, Donald Trump au avut o convorbire telefonică, declară surse guvernamentale pentru Adevărul.

Vremea

București
acum

vin.

3°/11°
sâm.

3°/7°
dum.

0°/7°
lun.

2°/7°
Iasi
acum

vin.

-1°/8°
sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
Constanta
acum

12°
vin.

4°/14°
sâm.

4°/16°
dum.

2°/6°
lun.

4°/7°
Cluj-Napoca
acum

-0°
vin.

-3°/1°
sâm.

-7°/0°
dum.

-8°/0°
lun.

-1°/2°
Timisoara
acum

vin.

0°/8°
sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/5°
lun.

1°/7°