Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Udrea: "Este dureros să-i aud pe locuitorii Deltei cât de dezamăgiţi sunt"

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 12 august 2013 ·

Deputatul PDL Elena Udrea a făcut un bilanț al celor trei zile petrecute în Delta Dunării, spunând că senzația pe care o are este una destul de amestecată. Astfel, dincolo de frumusețea locurilor, fostul ministru a remarcat și lipsa infrastructurii locale și serviciile publice deficitare. Sursa: NICU DÎRDÎIAC

"Pentru mine, este dureros să-i aud pe locuitorii Deltei cât de dezamăgiţi sunt de ceea ce se întâmplă. Şi asta pentru că, în ciuda frumuseţii deosebite a acestor locuri, viaţa nu este deloc uşoară. Infrastructura este deficitară şi serviciile publice ale statului au mult de suferit. Aceşti oameni au văzut în turism ceea ce am intuit şi eu: singura lor şansă pentru o viaţă mai bună. Aşa cum este şi pentru românii din Valea Jiului", a remarcat Udrea.

Deputatul PDL a mai spus că va face presiuni pentru ca USL să-și ducă la îndeplinire investițiile începute în mandatul său de ministru.

"Ei bine, acum, această speranţă le este spulberată de o Putere politică absolută în diletantismul său şi interesată să ţină oamenii în sărăcie pentru a-i manipula apoi electoral. E o realitate dureroasă, pe care sper să o împiedic. Îmi iau încă o dată angajamentul că voi incerca sa determin USL să ducă la capăt investiţiile începute în mandatul meu de ministru şi că voi face tot ceea ce ţine de mine pentru a atrage atenţia asupra nevoii de implementare a Strategiei Dunării. Sunt două restanţe pentru care Guvernul nu are scuze", a mai spus Udrea.

Fostul ministru a mai afirmat că în perioada în care a fost ministru al Dezvoltării Regionale și Turismului s-a făcut mai mult pentru Deltă decât 20 de ani înainte.

"S-a inaugurat drumul care leagă Tulcea de Dunavăţ şi Murighiol, aşteptat de o viaţă de cei din zonă şi căruia acum i se spune „drumul lui Udrea”– un proiect de 20 de milioane de euro prin fonduri europene, prin care s-au construit 13 kilometri noi de dru

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Grindeanu, despre impozitarea progresivă: „Tot acolo se va ajunge”. Argumentele liderului PSD

HotNews acum 6 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la România TV, că, în cele din urmă, România va ajunge să adopte impozitul progresiv în locul cotei unice de impozitare. „Tot acolo se va ajunge”, spune Grindeanu, amintind că „toate statele

Donald Trump a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina

Ziua Constanta acum 8 ore
Președintele SUA, Donald Trump, care a declarat din nou luni că este 'dezamăgit' de omologul său rus Vladimir Putin, a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina sub amenințarea unor sancțiuni severe și a anunțat ap

Emisiunile zilei marţi, 15 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 5 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Doi tineri s-au bătut pentru o femeie matură

Pandurul acum 5 ore
Telenovelă în toată regula la Godineşti. Un tânăr în vârstă de 21 de ani care a avut în trecut o relaţie cu o femeie în vârstă de 33 de ani din localitate, a intrat peste aceasta în casă şi a ameninţat-o cu acte de violenţă. Mai mult, acesta a aplic

Condamnare la 28 de ani de închisoare pentru femeia care și-a ucis în bătaie fetița de 9 ani. Pedepse severe au primit și alți membri ai familiei

HotNews acum 12 ore
Femeia din Galaţi care şi-a bătut fiica în vârstă de 9 ani, minora decedând din cauza loviturilor, la începutul anului trecut, a fost condamnată, luni, la peste 28 de ani de închisoare, în acelaşi dosar primind pedepse cu executare şi unchiul şi măt

Poliția oferă recompensă pentru informații care duc la prinderea lui Emil Gânj, suspectul în cazul crimei din Miheșu de Câmpie

HotNews acum 11 ore
Poliţia oferă o recompensă de 5.000 de euro pentru prinderea fugarului Emil Gânj, suspectat de uciderea unei femei în localitatea mureşeană Miheşu de Câmpie, au confirmat, luni, pentru Agerpres, surse apropiate anchetei. Potrivit acestora, persoana

Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Adrian Severin

Gandul acum 8 ore
Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Adrian Severin, fost ministru al Afacerilor Externe. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

SuperLiga: Remiză cu goluri între FC Botoșani și Farul Constanța

HotNews acum 8 ore
FC Botoșani și Farul Constanța au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat luni în prima etapă din SuperLiga. FC Botoșani – Farul Constanța 1-1 Gazdele au deschis scorul în minutul 61, când Mitrov a pasat pe culoar, Mailat a trecut de un adv

AUR amenință cu noi moţiuni de cenzură după următorul pachet de măsuri de austeritate. „Vom contesta la CCR. Vom interpela. Vom merge până la capăt”

Adevarul acum 8 ore
Alianța pentru Unirea Românilor amenință, luni seara, că va contesta Legea austerităţii la Curtea Constituţională şi că va depune noi moţiuni de cenzură, „după următorul pachet de măsuri de austeritate și de câte ori va fi nevoie”.

Vicepremierul Tanczos Barna: Se putea şi fără majorarea TVA, dar trebuia luată o măsură cu impact bugetar similar. Mai devreme sau mai târziu, vom ajunge la impozitare progresivă

News.ro acum 7 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că s-ar fi putut evita majorarea TVA la 21 la sută, dacă Guvernul ar fi luat o altă măsură cu un impact bugetar similar, el dând ca exemplu impozitarea progresivă.

Vremea

București
acum

22°
mar.

22°/36°
mie.

23°/36°
joi

20°/32°
vin.

17°/32°
Iasi
acum

18°
mar.

18°/32°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/26°
Constanta
acum

20°
mar.

20°/31°
mie.

23°/29°
joi

20°/26°
vin.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

16°
mar.

16°/27°
mie.

17°/24°
joi

14°/23°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

18°
mar.

18°/33°
mie.

19°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/29°