Vad, din ce în ce mai des în ultima vreme, ca se înteţeşte un soi de curent justiţiar legat de clauzele abuzive din contractele bancare ale împrumutaţilor. Cavalerii dreptăţii răsar ca ciupercile după ploaie, iar văicăreala pe umerii abuzaţilor se încearcă a fi transformată în subiect aducător de mare rating. Am şi eu cateva păreri în această speţă şi le exprim conştient fiind de riscuri. Mai întâi însă îmi iau o măsură de siguranţă şi afirm că, fără doar şi poate, justiţia trebuie să-şi spună cuvântul şi să decidă care dintre clauzele contestate de clienţi este abuzivă şi să decidă ca atare. Unde-i lege, nu-i tocmeală. Rog aşadar indignaţii să recitească, de fiecare dată când nu vor fi de acord cu cele de mai jos, fraza anterioară.

Şi-acum, la chestiune. În ceea ce priveşte conflictul dintre clienţi împrumutaţi şi instituţiile bancare având la bază clauzele contractuale îmi permit să schiţez un tablou de ansamblu, pentru a fixa cât de cât, cine şi ce vrea de la această tărăşenie umflată cu pompa de cei care nu ştiu cât de interesaţi sunt de soarta „abuzaţilor” şi cât să lovească în sistemul bancar şi BNR. Aşadar, avem, pe de-o parte beneficiarii de credite bancare (cei care au împrumutat banii) pe care în decursul acestui articol o să-i numesc victime şi de cealaltă parte, băncile care, cu lăcomia ce le caracterizează, nu s-au mulţumit să încaseze dobânda cuvenită ci, prin clauze contestabile au mărit nejustificat costul împrumutului. Presa a prezentat si continua sa prezinte cazuri in care instante de judecata au dat solutii in favoarea debitorilor obligand bancile sa corecteze clauzele aducatoare de pagube din contracte. Amanuntul care a infierbantat deopotriva mintile unor analisti si a dat fiori de placere unor avocati este cunoscut. Legea spune ca acele clauze “validate” de justitie ca fiind abuzive trebuie sa dispara din toate contractile de credita