Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sistemul de alimentare cu apă din Turcinești, preluat astăzi de Aparegio

Publicat in Pandurul, marți 13 august 2013 ·

Sistemul de alimentare cu apă din Comuna Turcinești va fi predat astăzi societății Aparegio. Comisia se întrunește în această dimineață pentru a face procedura de predare-primire. Sistemul de alimentare din Turcinești a fost repornit ieri de dimineață în două sate din comuna Turcinești și s-au consumat aproximativ 300 de tone de apă într-o singură zi. Cel mai probabil s-a înregistrat acest consum pentru că oamenilor le este teamă să nu rămână din nou fără apă și au vrut să-și facă provizii.

Se pare că în cele din urmă se va rezolva problema sistemului de alimentare cu apă din comuna Turcinești și localnicii vor avea apă la robinet. După luni întregi sau chiar ani în care s-au lăudat că au sistem de alimentare cu apă, dar nu au beneficiat niciodată de el, localnicii din Turcinești pot respira ușurați că problema lor se va rezolva. După ce sistemul a funcționat o perioadă și apoi a fost oprit, iar consilierii locali s-au tot împotrivit predării acestuia către APAREGIO, în cele din urmă au votat și astăzi se va întruni comisia pentru a se face predarea-primirea.

Chiar săptămânile trecute o nouă avarie i-a lăsat pe locuitorii din Turcinești fără apă. Sistemul a fost repornit ieri de dimineață în satele Horezu și Rugi și într-o singură zi cetățenii de aici au consumat 300 de tone de apă, susține primarul Vasile Gogălniceanu. „Marți la ora 9 se întrunește comisia pentru a se face predarea-primirea sistemului de alimentare cu apă către Aparegio și se va rezolva această problemă. Noi sperăm să nu mai avem probleme și cetățenii să aibă apă. Eu am pornit sistemul luni în două sate și s-au consumat 300 de tone de apă. Oamenii s-au gândit că se oprește din nou și au vrut să-și facă provizii”, a explicat primarul.

Sistemul de alimentare cu apă din Comuna Turcinești va fi predat astăzi societății Aparegio. Comisia se întrunește în această dimineață pentru a f

Articolul in Pandurul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alegeri prezidențiale 2025 Ministrul Economiei, Bogdan Ivan a votat –„Astăzi a fost despre stabilitate”

Ziua Constanta acum 19 minute
Astăzi, 4 mai 2025, ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Bogdan Ivan, a declarat duminică, după exercitarea dreptului de vot la alegerile prezidențiale, că a votat pentru ''un om care reprezintă bunul-simț, stabilita

Incendiu la locomotiva unui tren de călători în gara Sinaia. 120 de oameni au coborât din tren

Gandul acum 17 minute
Duminică, pompierii din Prahova au interventi pentru stingerea unui incendiu izbucnit la locomotiva unui tren de călători în gara Sinaia. Conform ISU Prahova, pompierii au fost solicitați să intervină pentru localizarea și lichidarea unui incendiu c

A murit creatorul primei opere de artă de pe Lună

HotNews acum o ora
Artistul belgian Paul Van Hoeydonck, care a creat o lucrare considerată mult timp singura operă de artă plasată pe Lună, a murit sâmbătă, la vârsta de 99 de ani, a anunțat familia lui pe pagina sa de Facebook, scrie Agerpres, citând AFP. Paul Van Ho

VIDEO Alegeri prezidențiale 2025. Anamaria Gavrilă a votat „pentru ca românii să primească înapoi votul lor și alegerea lor”

HotNews acum o ora
Deputata Anamaria Gavrilă, liderul POT, a declarat că a votat duminică la alegerile prezidențiale „multă speranță în suflet” și consideră că „oameni noi vor lua în mâini această țară și vom face și dreptate pentru români și vom ridica România acolo

Ministerul de Interne respinge informațiile referitoare la un posibil atac cibernic asupra site-ului său

Ziua Constanta acum o ora
În cursul zilei de astăzi, 4 mai 2025, zi în care are loc primul tur al alegerilor prezidențiale 2025, în presă au apărut informații referitoare la un posibil atac cibernetic asupra mai multor site-uri aparținând instituții din România, printre care

Alina Gorghiu: „Sunt optimistă că înțelegem miza acestor alegeri” / „Vom alege un om cu experiență”

Gandul acum 47 minute
Alina Gorghiu, președintele Partidului Național Liberal (PNL) – filiala Argeș, a votat – duminică, 4 mai 2025 – la secția din satul Valea lui Enache, comuna Băiculești. După ce și-a exercitat dreptul la vot și a ieșit din secția de votare, Alina Gor

Alegeri prezidențiale 2025. Klaus Iohannis: De data aceasta alegerile trebuie să se desfășoare fără influențe din afara României

HotNews acum 2 ore
Klaus Iohannis a votat, duminică, la Sibiu, la primul tur al alegerilor prezidențiale 2025. Iohannis este primul președinte din istoria României care a demisionat în fața unei posibile suspendări din funcție, după ce Curtea Constituțională îi prelun

Alegeri prezidențiale 2025. John-Ion Banu-Muscel: „Cetățenii României au nevoie de o schimbare. Să fim iubiți și de Dumnezeu ocrotiți!”

HotNews acum 2 ore
John-Ion Banu-Muscel, candidat la alegerile prezidențiale, a votat duminică „pentru o schimbare” și consideră că „trebuie să dăm o voce poporului și trebuie să o și urmăm”. Candidatul independent a votat în București. „Am venit pentru o schimbare. E

Elena Lasconi, prima apariție după scandalul pozelor false cu Nicușor Dan: „Am votat cu credința că nicio femeie nu va mai fi catalogată isterică”

Libertatea acum 55 minute
Elena Lasconi, candidata USR la alegerile prezidențiale, s-a prezentat duminică la urne, într-o secție de vot din Capitală. Aceasta a vorbit despre importanța votului, marcând astfel prima sa apariție publică după controversa legată de presupusele f

Incidente în ziua votului. Un bărbat e cercetat după ce a rupt buletinul de vot, un altul a fost amendat că a sunat abuziv la 112

HotNews acum o ora
Ministerul de Interne anunţă că de la deschiderea secţiilor de votare au fost primite cinci sesizări privind presupuse nereguli în procesul de votare. În municipiul Constanța, un cetățean cu domiciliul în România a apelat numărul unic de urgență 112

Vremea

București
acum

28°
dum.

12°/28°
lun.

14°/27°
mar.

12°/23°
mie.

14°/18°
Iasi
acum

28°
dum.

11°/28°
lun.

11°/23°
mar.

10°/16°
mie.

11°/13°
Constanta
acum

22°
dum.

9°/23°
lun.

9°/19°
mar.

14°/16°
mie.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

27°
dum.

11°/27°
lun.

12°/20°
mar.

10°/18°
mie.

10°/13°
Timisoara
acum

22°
dum.

12°/25°
lun.

10°/22°
mar.

10°/18°
mie.

10°/14°