Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Adela Popescu şi Radu Vâlcan au gânduri de nuntă?

Publicat in Click, marți 13 august 2013 ·

Adela Popescu şi Radu Vâlcan se comportă ca o adevărată familie. Cei doi au fost surprinşi de fotoreporterii Click! în vreme ce vizitau un bloc în construcţie din Capitală. Au cumpărat un apartament cu două camere, pentru ca părinţii actriţei să se mute la Bucureşti.

Au o relaţie de aproape trei ani şi se apropie cu paşi repezi de altar. Nici Adela Popescu (26 de ani), nici Radu Vâlcan (35 de ani) n-au anunţat data nunţii, dar comportamentul îi dă de gol. Cei doi se comportă deja ca o familie în adevăratul sens al cuvântului. Vineri, cei doi au fost surprinşi de fotoreporterii Click! în timp ce au mers să vadă un ansamblu rezidenţial dintr-o zonă semicentrală din Capitală. Acolo, ei au zăbovit aproximativ o oră, după care s-au salutat cu încă un cuplu venit să vadă acelaşi lucru ca şi ei, după care au plecat spre Pipera. Se ştie că Adela şi-a dorit foarte mult un apartament în Centrul Bucureştiului. Cu toate acestea, vedeta şi iubitul ei nu vor da vila în care locuiesc de un an şi jumătate pentru un apartament.

Actriţa a făcut câteva fotografii pentru a le arăta, probabil, părinţilor ei

Adela s-a îmbrăcat într-o rochie vaporoasă, dar sexy, şi s-a încălţat cu sandale cu toc-cui

Conform unor surse, Adela şi Radu au vizionat vineri mai multe apartamente, iar la final au achiziţionat unul de două camere pentru părinţii Adelei care se vor muta în curând în Bucureşti. Preţul unui apartament în zona respectivă porneşte de la 73.000 de euro plus TVA, în funcţie de etajul ales.

Astfel, Adela a dat pentru apartamentul în care vor locui părinţii ei cel puţin 90.520 de euro. Contactaţi de reporterul Click!, Adela şi Radu au confirmat faptul că au achiziţionat un apartament nou. „Blocul va fi finalizat în două luni, am cumpărat un apartament de două camere, dar nu pentru a ne schimba rezidenţa. Noi momentan locuim la cas

Articolul in Click >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fetiţa de 8 ani dispărută dintr-o localitate din judeţul Botoşani a fost găsită decedată, într-o lizieră de salcâmi / Se presupune că a fost ucisă, peste o sută de persoane câutând suspectul

News.ro acum 2 ore
Fetiţa de 8 ani dispărută dintr-o localitate din judeţul Botoşani a fost găsită decedată, în noaptea de vineri spre sâmbătă, într-o lizieră de salcâmi de la marginea satului. Se presupune că a fost ucisă, peste o sută de persoane câutând suspectul.

"Trei kilometri până la capătul lumii", film regizat de Emanuel Pârvu, a primit Premiul Queer Palm la festivalul de la Cannes

News.ro acum 48 minute
"Trei kilometri până la capătul lumii", film regizat de Emanuel Pârvu, a primit, sâmbătă, Premiul Queer Palm la Festivalul de la Cannes.

Scurgeri de gaze după ce o mașină a avariat o conductă. Pompierii din Vâlcea au evacuat persoanele din șapte locuințe învecinate

Ziare.com acum 14 minute
O maşină a avariat sâmbătă, 25 mai, o conductă de gaz în localitatea vâlceană Valea Cheii. Se înregistrează scurgeri importante de gaz, iar pompierii evacuează persoanele din şapte locuinţe învecinate. ”Pompierii militari vâlceni au fost solicitaţi,

Atenționare pentru românii care călătoresc în Franța. Cele mai multe zboruri spre aeroportul Orly din Paris vor fi afectate de grevă

Ziare.com acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenționare de călătorie pentru românii care se află în Franța, tranzitează țara sau intenționează să zboare spre Hexagon, după ce sindicatul controlorilor de trafic aerian, UNSA-ICNA, a lansat un apel la

Femeie de 72 de ani moartă după ce fiica ei care era la volan ar fi adormit și a intrat într-un TIR

Ziare.com acum 2 ore
O mașină a intrat într-un autotren în județul Galați, la ieșirea din localitatea Piscu spre Tecuci, în dimineața zilei de sâmbătă, 25 mai. Autoritățile transmit că femeia care conducea autoturismul ar fi adormit. În urma accidentului, mama șoferiței

Fost agent CIA a pledat vinovat pentru spionaj în favoarea Chinei. Alexander Yuk Ching Ma a lucrat la FBI până în 2012

Ziare.com acum 56 minute
Un fost agent CIA, principala agenţie americană de informaţii, Alexander Yuk Ching Ma, în vârstă de 71 de ani, a pledat vinovat de ”conspiraţie în vederea colectării şi livrării de informaţii despre apărarea naţională” Chinei, anunţă Departamentul a

Cod galben de furtuni, în mai multe judeţe din ţară

Mediafax acum o ora
Sâmbătă între orele 12.00 - 22.00, în zonele montane, în Crişana şi local în Maramureş şi Transilvania vor fi perioade cu instabilitate atmosferică. Aceasta se va manifesta prin intensificări ale vântului, vijelii (viteze în general de 55...65 km/h)

Aterizare de urgență pentru elicopterul care îl transporta pe premierul armean Nikol Paşinian

HotNews acum 6 minute
Elicopterul care îl transporta pe premierul armean Nikol Paşinian a fost nevoit sâmbătă să efectueze o aterizare de urgenţă din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile, relatează AFP. Prim-ministrul armean Nikol Pașinian susține o conferință de

18.000 de parfumuri contrafăcute, în valoare de peste 4 milioane euro, în Portul Constanţa

Mediafax acum 37 minute
Vineri, o echipă formată din poliţişti de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă şi inspectori vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanţa a controlat un container încărcat cu bunuri, sosit din Emiratele Arabe Unite, având ca destinaţie o

Salvamont România: Un mort şi cinci răniţi, în ultimele 24 de ore pe munte / 8 apeluri pentru intervenţii

News.ro acum 3 ore
Salvamont România anunţă, sâmbătă, că, în ultimele 24 de ore, o peraoană a murit pe munte, fiind predată medicilor legişti, alte cinci persoane fiind rănite şi predate echipajelor medicale. ”În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional Salvamont

Vremea

București
acum

24°
sâm.

15°/26°
dum.

13°/25°
lun.

12°/20°
mar.

14°/21°
Iasi
acum

24°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/24°
lun.

11°/19°
mar.

13°/21°
Constanta
acum

21°
sâm.

16°/21°
dum.

15°/18°
lun.

11°/16°
mar.

13°/19°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/23°
lun.

11°/21°
mar.

11°/20°
Timisoara
acum

23°
sâm.

12°/26°
dum.

13°/24°
lun.

12°/26°
mar.

11°/24°