Producătorul Dobrogea Grup îşi va intensifica investiţiile în marketing pentru a ieşi din procedura de insolvenţă, semnând, în acest sens, un contract de colaborare cu Iulian Pădurariu, consultant de marketing asociat la Marks România, potrivit unui comunicat de presă.
Prima etapă a proiectului constă în definirea strategiei de marketing pe termen scurt, şi este urmată de o etapă mai complexă de dezvoltare a afacerii pe termen lung. "Această colaborare face parte din eforturile de reorganizare ale companiei: în contextul dificultăţilor economice şi a evaziunii fiscale din domeniu, Dobrogea Grup este astăzi în procedura de insolvenţă generală, în faza de definitivare a planului de reorganizare", se mai arată în comunicat.
"Dobrogea merită să revină în actualitate, şi mă bucur foarte mult că pot susţine acest efort. În ultimii ani, contextul competiţional pe piaţa făinurilor şi a produselor de panificaţie a avut o evoluţie extrem de agresivă, ceea ce a creat unele disfuncţionalităţi producătorilor tradiţionali din România. Pe termen scurt, celebra făina cu trei zerouri de la Dobrogea trebuie să ajungă din nou în toate bucătăriile, iar copiii noştri trebuie să se bucure de Eugenia aşa cum ne bucurăm noi în copilărie", a declarat Iulian Pădurariu, consultant de marketing asociat la Marks Romania.
Dobrogea Grup deţine mai multe branduri, printre care se numără făina Dobrogea; pâinea Neptun şi Bonpana; biscuiţii Eugenia şi Digesta.
F.A. Producătorul Dobrogea Grup îşi va intensifica investiţiile în marketing pentru a ieşi din procedura de insolvenţă, semnând, în acest sens, un contract de colaborare cu Iulian Pădurariu, consultant de marketing asociat la Marks România, potrivit unui comunicat de presă.
Prima etapă a proiectului constă în definirea strategiei de marketing pe termen scurt, şi este urmată de o etapă mai complexă de dezvoltare a