Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Susţinători ai lui Bradley Manning solicită Institului Nobel să-i acorde Premiul pentru Pace

Publicat in Mediafax, luni 12 august 2013 ·

Susţinători ai lui Bradley Manning, un militar american judecat pentru că a transmis documente confidenţiale către WikiLeaks, au trimis luni pe adresa Institutului Nobel de la Oslo o petiţie-gigant în care solicită instituţiei norvegiene să-i acorde Premiul Nobel pentru Pace.

Potrivit lor, un astfel de premiu ar alunga "norul" care "planează deasupra Comitetului Nobel norvegian" din momentul atribuirii prestigioasei distincţii preşedintelui american Barack Obama, în 2009, pe când intrase de curând în funcţie şi decidea intensificarea efortului de război în Afganistan.

"Nimeni nu a făcut mai multe decât Bradley Manning pentru a combate ceea ce Martin Luther King Junior numea «nebunia militarismului»", explică textul semnat de peste 103.000 de persoane.

"Iar, în prezent, fiind încă în închisoare şi făcând faţă unor anchete judiciare neîncetate ale administraţiei americane, nimeni nu are la fel de mult nevoie de Premiul Nobel pentru Pace", subliniază petiţia.

Judecat la Curtea Marţială pentru că transmis aproximativ 700.000 de documente diplomatice şi militare site-ului de Internet WikiLeaks, Bradley Manning a fost recunoscut vinovat, luna trecută, pentru 20 de capete de acuzare, mai ales pentru cinci vizând încălcări ale legii privind spionajul. El poate primi până la 90 de ani de închisoare.

Potrivit jurnalistului american Norman Solomon, unul dintre iniţiatorii petiţiei, un Nobel pentru un militar în vârstă de 25 de ani ar sublinia importanţa lansării unor alerte pentru pace şi democraţie.

"Dacă nu se poate spune adevărul, realizarea păcii devine un exerciţiu superficial, mai degrabă de retorică decât de realitate", a spus Solomon în cadrul unei conferinţe de presă organizate înainte de trimiterea documentului de 5.000 de pagini la Institutul Nobel.

Directorul Institutului Nobel, Geir Lundestad, a afirmat în trecut că as

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Au început discuţiile dintre SUA şi Ucraina în Arabia Saudită: “Agenda include propuneri pentru protejarea instalaţiilor energetice şi a infrastructurii critice”

News.ro acum 8 ore
Discuţiile dintre Statele Unite şi Ucraina sunt în curs de desfăşurare în capitala Arabiei Saudite, Riad, a anunţat duminică ministrul ucrainean al Apărării, Rustem Umerov, potrivit CNN. „Am început întâlnirea cu echipa americană la Riad”, a scris U

Nicuşor Dan: România se confruntă cu o criză de datorie şi cheltuieli fără precedent. Datoria ţării noastre depăşeşte acum 964 de miliarde de lei (54,6% din PIB) / Ca preşedinte, voi acţiona ferm pentru a opri risipa banului public

News.ro acum 11 ore
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, candidat independent la alegerile prezidenţiale, afirmă că România se confruntă cu o criză de datorie şi cheltuieli fără precedent şi Parlamentul şi Guvernul au o datorie morală şi constituţională de a rezolva, împre

Israelul înființează o instituție pentru plecarea „voluntară” a palestinienilor din Gaza. Structura va funcționa în subordinea armatei

HotNews acum 5 ore
Ministerul israelian al Apărării a anunţat crearea unei structuri administrative speciale care să permită palestinienilor să părăsească „voluntar” Fâşia Gaza, o decizie denunţată de un ONG israelian anti-colonizare, informează AFP, preluată de News.

Vestigii din perioada dacică, vândute la un talcioc din Iași. Cele mai scumpe „exponate” ajungeau la 5 lei

HotNews acum 11 ore
Poliţiştii locali de la Serviciul Intervenţii au anunţat că au găsit, duminică, în talcioc, o femeie care oferea spre vânzare, cu preţuri variind între 3 şi 5 lei bucata, vestigii arheologice din perioada dacică, despre care se presupune că sunt din

Ambasadei SUA la București nu ne iartă: ‘Dacă încercați să intrați ilegal, veți fi prinși, veți fi expulzați și nu vă veți mai întoarce niciodată’

NapocaNews acum 4 ore
Schimbare de ton al Ambasadei SUA la București. O serie de avertismente au fost lansate pentru români în plin scandal legat de programul Visa Waiver. „Intrarea ilegală în Statele Unite nu este o opțiune. Cei care încalcă legea americană vor fi repat

Turcia Primarul Istanbulului a fost demis din funcție! A fost încarcerat la închisoarea din Marmara

Ziua Constanta acum 9 ore
Primarul Istanbulului, Ekrem Imamoglu, care urmează să fie închis duminică pentru 'corupție', a fost demis din funcții, a anunțat Ministerul de Interne turc, relatează AFP. 'Ekrem Imamoglu, primarul municipalității metropolitane din Istanbul (...) a

Elena Lasconi propune închiderea TikTok cu o săptămână înainte de prezidențiale: ”Există riscul de a exista o influenţă statală şi non-statală”

Wall-Street.ro acum 7 ore
Preşedinta USR, Elena Lasconi, a afirmat că ar putea fi luată o decizie de închidere a reţelei Tik-Tok, înainte de alegerile prezidenţiale, "atâta timp cât există riscul de a exista o influenţă statală şi non-statală". "Dacă nu sunt în stare să ne a

Peste 50.000 de persoane ucise în Gaza, anunţă Ministerul Sănătăţii condus de Hamas

News.ro acum 10 ore
Peste 50.000 de palestinieni au fost ucişi în timpul campaniei militare a Israelului în Gaza, a anunţat Ministerul Sănătăţii din teritoriu, aflat sub conducerea Hamas, citat de Reuters. Cifra exactă raportată este de 50.021 de morţi, echivalentul a

Pârtiile din Poiana Braşov situate în zona inferioară a masivului Postăvaru se închid. Din cauza creşterii temperaturilor, acestea au devenit impracticabile

News.ro acum 9 ore
Pârtiile din Poiana Braşov situate în zona inferioară a masivului Postăvaru se închid, începând de săptămâna viitoare. Oficialii Primăriei municipiului Braşov anunţă că, din cauza creşterii temperaturilor, acestea au devenit impracticabile, iar de l

Marius Tucă Show începe luni, 24 martie, de la ora 19.00, live pe gândul.ro. Invitați: Dan Diaconescu, H.D. Hartmann

Cancan acum 6 ore
Invitații zilei sunt Dan Diaconescu, jurnalist, H.D. Hartmann, analist și profiler. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok. ”Tineți aproape!”

Vremea

București
acum

lun.

7°/18°
mar.

14°/22°
mie.

13°/17°
joi

12°/20°
Iasi
acum

lun.

7°/16°
mar.

9°/19°
mie.

12°/18°
joi

11°/14°
Constanta
acum

lun.

8°/13°
mar.

12°/16°
mie.

8°/11°
joi

8°/14°
Cluj-Napoca
acum

lun.

7°/19°
mar.

10°/17°
mie.

11°/17°
joi

8°/12°
Timisoara
acum

12°
lun.

12°/21°
mar.

10°/18°
mie.

11°/15°
joi

8°/12°