Este deja de notorietate cazul fostului torţionar Alexandru Vişinescu, comandant al închisorii de la Râmnicu Sărat în perioada1957 - 1963, acuzat acum de omor deosebit de grav pentru că, urmare a regimului extrem de dur de detenţie şi torturilor fizice şi psihice aplicate deţinuţilor politici, sute dintre ei au murit în puşcărie.
Vişinescu, acum în vârstă de 88 de ani, este primul asemenea torţionar comunist care ar urma să răspundă în faţa justiţiei pentru crimele abominabile comise acum 50 de ani. Cazul acestuia, declanşat în urmă cu vreo două săptămâni, a suscitat un interes deosebit din partea opiniei publice, mai ales în rândul tinerilor, după cum au evidenţiat, miraţi, diverşi analişti politici ai vremurilor noastre.
Şi totuşi, nu se poate să nu vă fi întrebat de ce abia acum, după mai bine de 23 de ani, au fost aduse în discuţie crimele oribile ale comunismului şi de ce abia acum, când cei mai mulţi dintre călăii comunismului sunt deja morţi din cauze naturale, după o bătrâneţe şi o pensie liniştită, primul torţionar este adus în faţa justiţiei? De ce nu s-a făcut asta atunci, imediat după revoluţia din decembrie 1989, când cei mai mulţi dintre ei erau în viaţă? De ce a trebuit să aşteptăm 23 de ani, pentru a scoate la lumină, cu nume şi prenume, criminalii regimului totalitar?
Mulţi ar fi tentaţi să spună că astfel se încearcă deturnarea atenţiei opiniei publice de la problemele grave economice actuale ale României. Alţii susţin că se declanşează artificial o problemă socială care să mascheze celelalte probleme nerezolvate ale societăţii româneşti.
Adevărul este însă mai simplu şi mai durerors decât pare: în urmă cu 23 de ani, noi, ca popor, nu am vrut să ne vedem trecutul. Nu am dorit să discutăm sincer despre crimele abominabile ale comunismului, despre sutele de mii de oameni ucişi în închisori şi lagăre de
