● La pachet cu toate “suratele” din Regiunea Sud-Est
Judeţul Buzău a fost declarat recent de către specialiştii în investiţii, judeţ neatractiv din acest punct de vedere. Printre argumentele care au condus la o asemenea concluzie se află numărul mare de insolvenţe. La pachet cu judeţul nostru în ceea ce priveşte neatractivitatea se află “suratele” din Regiunea Sud-Est, respectiv Tulcea, Brăila, Vrancea, Galaţi şi Constanţa. De altfel, anul în curs este considerat “cel mai prost” pentru firme, de la declanşarea crizei economice încoace. Pentru judeţul nostru şi regiunea în care se află, partea proastă este că şi anul trecut, situaţia s-a repetat. Astfel, topul regiunilor cel mai afectate de insolvenţă este condus şi anul acesta de Regiunea Sud-Est (Brăila, Constanţa, Galaţi, Buzău, Tulcea, Vrancea), unde 2.100 de companii şi –au cerut insolvenţa. La polul opus se află o zonă unde merită să faci afaceri, şi anume Regiunea Vest (Arad, Caraş-Severin, Hunedoara, Timiş). Numărul de insolvenţe a scăzut aici cu 26% în prima parte din 2013 faţă de aceeaşi perioadă din 2012, la doar 1.000 de dosare deschise.● ● La pachet cu toate “suratele” din Regiunea Sud-Est
Judeţul Buzău a fost declarat recent de către specialiştii în investiţii, judeţ neatractiv din acest punct de vedere. Printre argumentele care au condus la o asemenea concluzie se află numărul mare de insolvenţe. La pachet cu judeţul nostru în ceea ce priveşte neatractivitatea se află “suratele” din Regiunea Sud-Est, respectiv Tulcea, Brăila, Vrancea, Galaţi şi Constanţa. De altfel, anul în curs este considerat “cel mai prost” pentru firme, de la declanşarea crizei economice încoace. Pentru judeţul nostru şi regiunea în care se află, partea proastă este că şi anul trecut, situaţia s-a repetat. Astfel, topul regiunilor cel mai afectate de insolvenţă este condus şi anul acesta de Regiunea Sud-Est (Brăila, Cons