Iulia şi Florentina Pintilie şi Mihaela Cojocaru, absolvente ale Şcolii Postliceale Sanitare „Christiana“ din Bacău, au fost reţinute de către ofiţerii Anticorupţie după ce au fost surprinse sâmbătă în flagrant, în timp ce adunau bani de la colegii de clasă, pentru a da mită ca să promoveze examenul final.
Viitorii asistenţi medicali adunau pentru examenul de luni câte 200 de lei. Fiind vorba de trei clase a câte 28 de elevi, suma totală ar fi de 16.800 de lei. Întreg scandalul a pornit de la o elevă care a refuzat să dea banii şi a făcut un denunţ la Parchet.
Surse din rândul justiţiei susţin că din banii adunaţi urmau să se cumpere pentru membrii comisiei inele, cercei şi lănţişoare din aur. Examenul de absolvire pentru care elevii sunt acuzaţi că adunau bani va începe luni, 12 august şi va dura o săptămână. Tinerele sunt acuzate de trafic de influenţă.
Cele trei viitoare asistente medicale, care erau şi şefe de clasă, au fost prezentate instanţei Tribunalului Bacău, care a aprobat cererea procurorilor de arestare preventivă pentru 29 de zile. Toate trei au formulat recurs.
Decizia magistraţilor a stârnit şi lacrimi, dar şi o revoltă din partea părinţilor şi a colegilor prezenţi la şedinţa publică. “Ce dacă aceşti copii adunau nişte bani? Poate vroiau să cumpere foştilor profesori o floare. Ce e rău în asta?”, a început să ţipe pe holul tribunalului tatăl unei inculpate, revoltat de decizia magistraţilor. Unii apropiaţi ai elevelor inculpate susţin că acestea adunau, de fapt, bani pentru banchetul final şi nicidecum pentru vreo şpagă care urma să fie dată comisiei de exminare.
Sunt vizaţi şi profesori
Cercetările vor continua de către ofiţerii Serviciului Judeţean Anticorupţie Bacău, în anchetă fiind vizaţi şi câţiva profesori. Se pare că vor fi anchetaţi şi instructorii claselor, deoarece ar fi dirijat acţiunea de strânger