Activitatea Al Qaeda s-a intensificat în ultimul timp, în special în Yemen şi Irak, determinând serviciile occidentale de informaţii să dea alerte la nivel mondial. Într-un mesaj online adresat „captivilor din închisorile tiranilor“, liderul Al Qaeda din peninsula arabică – AQPA – a promis eliberarea rapidă a prizonierilor membri ai reţelelor extremiste. În Irak, o grupare Al Qaeda a revendicat valul de atentate soldat cu peste 70 de morţi, în timpul sărbătorii sfârşitului Ramadanului, Aid.
Potrivit Washingtonului, inima mişcării djihadiste Al Qaeda bate de-acum în Yemen. Acolo operează aripa cea mai întreprinzătoare şi acolo Statele Unite sunt cel mai ameninţate. Autorităţile americane au închis în urmă cu o săptămână ambasadele şi consulatele în nordul Africii şi Orientul Mijlociu, ca urmare a informaţiilor serviciilor secrete privind planurile AQPA, Al Qaeda pentru peninsula arabică, pentru atentate antiamericane şi antioccidentale. Printre aceste informaţii figurează mesajele schimbate între şeful Al Qaeda, Ayman al-Zawahiri, şi Nasser al-Wahishi, liderul AQPA, privind pregătirea unui atentat. „Este deosebit de serios, am văzut informaţiile, este vorba de o ameninţare venită de la cele mai înalte nivele ale Al Qaeda“, declara un înalt responsabil american.
AQPA este deosebit de activă în zonă, iar liderul ei, Nasser al-Wahishi, a fost numit recent de Zawahiri numărul doi al reţelei teroriste. Poreclit „Afganul“ de unele servicii secrete occidentale după trecerea lui în Afganistan la finele anilor ’90, el s-a şcolit pe lângă Osama bin Laden pe perioada fugii sale din această ţară, în 2001, înainte de a merge în Iran şi apoi în Yemen, de unde a evadat din închisoare în 2006. În faţa ameninţării AQPA, administraţia americană a ripostat cu atacuri repetate cu drone, de la finele lunii iulie, contra membrilor prezumtivi ai Al Qaeda. Şase astfel de lovit