Ungurul Laszlo Csatari, cel mai cautat presupus criminal nazist de razboi, a decedat la varsta de 98 de ani intr-un spital, la Budapesta, a declarat avocatul sau, Gabor Horvath, pentru AFP. Decesul a avut loc sambata, in urma unei pneumonii, iar Csatari, plasat sub arest la domiciliul sau din Budapesta in asteptarea procesului, a scapat astfel justitiei, care il acuza de "crime impotriva umanitatii", si anume deportarea catre lagare naziste de exterminare, in al Doilea Razboi Mondial, in perioada 1941-1944, a aproximativ 15.700 de evrei detinuti in ghetoul Košice, in Slovacia.
La vremea respectiva, Košice se afla sub administratia Ungariei, aliata a Germaniei naziste. "A murit sambata dimineata in spitalul in care primea ingrijiri pentru probleme intestinale. A contractat o penumonie", a declarat avocatul.
Laszlo Csatari, care a implinit 98 de ani in martie, a fost arestat la Budapesta in iulie 2012, in contextul in care era primul pe lista intocmita de Centrul Simon Wiesenthal, cu sediul la Ierusalim, cu cei mai cautati presupusi criminali nazisti de razboi din lume.
El a negat intotdeauna acuzatiile formulate impotriva sa. La peste un an de la arestare, obstacole de ordin juridic continuau sa impiedice judecarea sa pe teritoriul slovac.
Condamnat la moarte, in contumacie, in 1948, la Košice, la vremea respectiva pe teritoriul Cehoslovaciei, Csatari s-a refugiat in Canada, unde isi castiga traiul ca vanzator de opere de arta. In 1995, dupa ce autoritatile canadiene i-au descoperit adevarata identitate, el a figit in Ungaria, unde se pare ca a trait fara griji pana cand a fost arestat.
Tribunalul din Košice i-a comutat pedeapsa cu moartea, in aprilie 213, in inchisoare pe viata - pedeapsa cu moartea fiind abolita in acest stat -, deschizand astfel calea extradarii sale, reclamate de Bratislava.Justitia slova