Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Deschiderea Taberei Internaţionale de Artă Plastică Inter-Art de la Aiud

Publicat in Informatia de Alba, luni 12 august 2013 ·

Ediţia a XVIII-a a Taberei Internaţionale de Artă Plastică Inter-Art Aiud, desfăşurată în perioada 10-26 august, se constituie într-o manifestare complexă ce reuneşte 41 de artişti din 23 de ţări. Dintre ţările care participă pentru prima dată amintim: Malaiezia, Nepal, Ghana, Bosnia Herţegovina. Programul complex al taberei, structurat pe ateliere de creaţie, mai cuprinde vizitatea oraşului Alba Iulia, a zonei Rimetea şi a Salinei de la Turda.

Deschiderea oficială a taberei a avut loc în prezenţa primarului oraşului Aiud, Mihai Horatiu Josan, şi a cuprins alături de cuvântul de salut şi prezentarea artiştilor participanţi.

De asemenea, prin Ştefan Balog, Fundaţia Inter-Art Aiud a semnat trei parteneriate cu fundaţii din Ungaria, Franţa şi România. Fundaţia din Ungaria a fost reprezentată de artistul fotograf Klotz Miklos, cea franceză de vicepreşedintele J.F. Barlet, iar cea haitiana de Parick Cauvin, artist plastic.

Expoziţia de mail art, intitulată „Atingere”, a deschis duminică tabăra de creaţie cu lucrări realizate de 70 de artişti din 31 de ţări, iar în cadrul expoziţiei de închidere se va organiza şi o expoziţie retrospectivă dedicata in memoriam artistei austriece Eva Mazzucco (1925 – 2013), plecata dintre noi la începutul acestui an, cea mai veche participantă la Tabara de la Aiud, membru de onoare al Inter-Art Aiud. S-ar putea sa iti placa si: La Aiud a început a XVII-a ediţie a Tabărei Internaţionale de Artă Plastică Inter-Art Tabăra Internaţională de Artă Plastică Inter-Art 2012 la final Tabăra Internaţională de Artă Plastică „Inter-Art” 2012 Tabara Internaţională de artă plastică Inter-Art, ediţia a XVI-a

Ediţia a XVIII-a a Taberei Internaţionale de Artă Plastică Inter-Art Aiud, desfăşurată în perioada 10-26 august, se constituie într-o manifestare complexă ce reuneşte 41 de artişti din 23 de ţări. Dintre ţările care participă

Articolul in Informatia de Alba >>

Citeste si top 10 stiri de azi

George Simion, la Parchet: Am venit pentru a-mi cere telefonul înapoi şi pentru a mă scutura, efectiv, de mizeria aruncată, cu trei zile înainte de alegeri, asupra noastră / Am informaţii că mă vor ridica şi alte structuri, de exemplu DNA

News.ro acum 3 ore
Liderul AUR George Simion a venit, joi, la Parchetul general, el afirmând că a venit pentru a-şi cere telefonul înapoi şi pentru a se scutura, efectiv, de mizeria aruncată, cu trei zile înainte de alegeri, asupra partidului. Simion a precizat că are

Consiliul Concurenţei analizează tranzacţia prin care Gheorghe Adrian Tomşa intenţionează să preia Telekom Romania Mobile Communications SA, iar o serie de active vor fi preluate de Digi România

News.ro acum 51 minute
Consiliul Concurenţei anunţă că analizează tranzacţia prin care Gheorghe Adrian Tomşa intenţionează să preia Telekom Romania Mobile Communications SA, mai puţin o serie de active care vor fi preluate de Digi România SA. ”Consiliul Concurenţei analiz

Şeful IPJ Alba, afacerişti şi mai mulţi poliţişti, inclusiv de la DGA, urmăriţi penal

Mediafax acum 2 ore
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Alba-Iulia au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpaţii Florin Constantin Dogaru, comisar-şef de poliţie şi şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean

Turiștii pot să stea liniștiți: Apa Mării Negre este sigură pentru îmbăiere. „Vreau să delimitez disconfortul de pericol”

Ziare.com acum 2 ore
Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a afirmat, joi, 20 iunie, la Tulcea, că apa Mării Negre este sigură pentru îmbăiere. El a făcut această declaraţie în contextul în care, miercuri, au fost discuţii despre o posibilă poluare în apropierea plajei din

”Te omor!”. Anchetă a Poliţiei Capitalei, după ce doi bărbaţi lovesc şoferul unei maşini care stă în coloană VIDEO

Ziare.com acum 59 minute
Poliţiştii Secţiei 18 Bucureşti fac cercetări, după ce în mediul online au apărut imagini cu doi bărbaţi care lovesc şoferul unei maşini care stă în coloană. ”Te omor!”, strigă unul dintre bărbaţi în timp ce sparge geamul şi înjură. Poliţia Capitale

O femeie de aproximativ 35 de ani a murit după ce a căzut de la etajul nouă al unui bloc din Galaţi / Anchetă pentru identificarea victimei

News.ro acum 51 minute
O femeie de aproximativ 35 de ani a murit, joi, după ce a căzut de la etajul nouă al unui bloc din Galaţi, iar poliţiştii încearcă să o identifice şi să stabilească ce s-a întâmplat. ”La data de 20 iunie 2024, la ora 11:45, Inspectoratul de Poliţie

Şedinţa CSAT a început: sistemul PATRIOT şi candidatura lui Iohannis la şefia NATO, pe ordinea de zi

Mediafax acum o ora
Şedinţa CSAT a început, reiese din imaginile transmise de Administraţia Prezidenţială. Sunt prezenţi, printre alţii, premierul Marcel Ciolacu, miniştrii Economiei şi Justiţiei, Radu Oprea şi Alina Gorghiu, precum şi şefi ai serviciilor de informaţii

România, locul 47 în clasamentul FIFA. Tricolorii au coborât un loc

News.ro acum o ora
Naţionala de fotbal a României a coborât o poziţie şi se află pe locul 47 în clasamentul FIFA dat publicităţii joi. Argentina, campioana mondială, continuă să conducă în ierarhie. România are 1462.35 puncte. Adversarii tricolorilor în Grupa E de la

Solstițiul de vară 20 iunie 2024. Tradiţii şi superstiţiii

Ziua Constanta acum 6 ore
La 20 iunie, ora 23 h 51 m, are loc Solstiţiul de vară, moment în care longitudinea astronomică a Soarelui este de 90 grade, acesta aflându-se la 23°27' distanţa unghiulară nord faţă de ecuatorul ceresc, el descriind mişcarea diurnă pe un cerc paral

István Kovács arbitrează joi primul meci la Euro 2024

Mediafax acum 4 ore
Din brigadă vor mai face parte: Espen Eskas (Norvegia) – al patrulea oficial, Pol van Boekel (Ţările de Jos) – arbitru VAR, Rob Dieperink (Ţările de Jos) şi Marco Fritz (Germania) – asistenţi VAR. Partida este programată joi, de la ora 16:00, pe Mun

Vremea

București
acum

36°
joi

23°/37°
vin.

20°/33°
sâm.

20°/36°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

25°
joi

17°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/31°
dum.

19°/28°
Constanta
acum

36°
joi

21°/36°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
Cluj-Napoca
acum

30°
joi

19°/30°
vin.

17°/30°
sâm.

19°/32°
dum.

18°/28°
Timisoara
acum

33°
joi

22°/34°
vin.

21°/36°
sâm.

23°/38°
dum.

20°/33°