Legumele s-au ieftinit cel mai mult în iunie faţă de iulie. Fasolea, brânza şi mierea s-au scumpit cel mai mult. Inflaţia se simte la buzunare, pentru că doar legumele şi alte câteva produse sunt ceva mai ieftine ca luna trecută, dar restul sunt mai scumpe, chiar mult mai scumpe ca anul trecut. Cu toată ieftinirea legumelor, faţă de 2012, inflaţia a crescut cu 5,1%.
Avem inflaţie în creştere pe ultimele 12 luni, pe totalul ţării, dar preţurile în iulie faţă de iunie 2013 au început să scadă la alimente, sau cel puţin aşa reiese din ultima statistică dată publicităţii ieri.
În luna iulie a acestui an, faţă de luna precedentă, preţurile alimentelor au scăzut uşor, însă faţă de luna iulie a anului 2012, preţurile acestui gen de produse au crescut cu 5,1%. „Creşterea medie a preţurilor pe total, în ultimele 12 luni (august - iulie 2013) faţă de precedentele 12 luni (august 2011 - iulie 2012), determinată pe baza indicelui preţurilor de consum (IPC) este de 5,1%, iar cea determinată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) este de 4,5%“, informează Direcţia Judeţeană de Statistică Dolj, printr-un comunicat de presă.
Doar în iulie faţă de luna iunie a acestui an se observă o uşoară scădere a preţurilor la alimente, dar restul produselor au înregistrat creşteri de preţuri. „În luna iulie 2013, faţă de luna anterioară, preţurile mărfurilor alimentare au scăzut cu 1,6%, în timp ce preţurile mărfurilor nealimentare şi tarifele serviciilor au crescut cu 0,5%, respectiv cu 0,3%“, a spus Mariana Tănase, director al Direcţiei Judeţene de Statistică Dolj.
Ieftinirea legumelor a „îndulcit“ statisticile privind inflaţia
Produsele care au cunoscut cea mai mare ieftinire de la o lună la alta au fost legumele şi conservele din legume, care s-au ieftinit în iulie faţă de iunie cu 16,57%. Ieftinirea legumelor faţă de aceeaşi lună a anului t