Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Antonescu îşi pregăteşte lansarea candidaturii pentru Preşedinţie încă din acest an

Publicat in Ora de Timis, luni 12 august 2013 ·

La sfârşitul lunii august, pe 31 august, la Constanţa, va fi organizat un eveniment special, care va marca începerea campaniei pentru prezidenţiabilul Crin Antonescu, scriu jurnaliştii de la “Gândul”. În ultima lună, preşedintele PNL a lipsit din spaţiul public, el fiind plecat în SUA, în vizită de lucru potrivit propriilor declaraţii, şi în concediu în Europa.

Chiar dacă până la alegerile prezidenţiale mai sunt aproximativ 15 luni, liberalii doresc să marcheze faptul că prezidenţiabilul USL este susţinut de toţi partenerii din Uniune, eliminând astfel zvonurile privind apariţia unor prezidenţiabili din partea PSD. Mai mult, se va insista pe parteneriatul care există între Victor Ponta şi Crin Antonescu. De altfel, liderul PNL a declarat că relaţia sa cu premierul “este mai aşezată, mai clară şi mai bună ca niciodată”.

Evenimentul va fi organizat de PNL şi “Echipa lui Crin”, dar vor fi invitaţi să participe la el şi social-democraţii şi conservatorii. Pe scenă, alături de Antonescu sunt aşteptaţi liderii PSD şi PC, Victor Ponta şi Daniel Constantin, dar şi alţi lideri social-democraţi.

Show-ul, care va fi dedicat în exclusivitate prezidenţiabilului Crin Antonescu, va avea loc la Sala Sporturilor din Constanţa, organizatorii plănuind să aducă între 2.000 – 2.500 de simpatizanţi.

Fostul consilier prezidenţial din perioada interimatului lui Crin Antonescu, deputatul Radu Zlati, scrie pe blogul personal că Antonescu “începe să-şi clădească, încetul cu încetul, statura unui prezidenţiabil”. El adaugă că prezidenţiabilul Antonescu va încerca să-şi creeze o imagine care să nu se suprapună 100% peste electoratul care a votat “DA” la referendumul pentru demiterea preşedintelui din vara lui 2012.

“Un prezidenţiabil care are tăria convingerilor sale, are puterea de a merge pe drumul său, dar care este mai aşezat, mai puţin vitriolant în expresii,

Articolul in Ora de Timis >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sursă Israelul și Hamas au acceptat un acord de încetare a focului în Gaza și eliberarea ostaticilor

Ziua Constanta acum 28 minute
Israelul și Hamas au acceptat miercuri un acord de încetare a focului în Fâșia Gaza și eliberarea ostaticilor, punând capăt celor 15 luni de război care a făcut zeci de mii de morți pe teritoriul palestinian, a declarat miercuri pentru AFP o sursă a

Rutte cere Alianţei Nord-Atlantice, la Comitetul Militar al NATO, să se pregătească de război

News.ro acum o ora
Secretarul general al NATO Mark Rutte cere Alianţei Nord-Atlantice să se pregătească de război şi să-şi înfrunte inamicii care încearcă să slăbească democraţia, relatează Euronews. ”Pentru a preveni războiul, trebuie să ne pregătim de (război): Este

Ministerul Energiei a sesizat Comisia pentru Examinarea Investiţiilor Străine Directe privind tranzacţie prin care MVM Zrt. vrea că preia divizia de furnizare gaze şi energie electrică a E.ON Energie România/ Au fost invocate legăturile companiei cu Rusia

News.ro acum 30 minute
Ministerul Energiei a sesizat Comisia pentru Examinarea Investiţiilor Străine Directe (CEISD) în legătură cu tranzacţia prin care MVM Zrt., companie de stat ungară, intenţionează să achiziţioneze divizia de furnizare gaze şi energie electrică a E.ON

Ion Iliescu şi Petre Roman, urmăriţi penal în Dosarul Mineriadei, pentru infracţiuni contra umanităţii / ”Au lansat o politică de represiune împotriva populaţiei” / 4 persoane au fost ucise, 2 violate, peste 1.300 rănite

News.ro acum 7 ore
Parchetul General anunţă, miercuri, că s-a dispus urmărirea penală a lui Ion Iliescu, fost preşedinte al României, şi a lui Petre Roman, fost premier, în Dosarul Mineriadei, fiind acuzaţi de infracţiuni contra umanităţii. Cei doi ”au lansat o politi

Puiu Popoviciu, achitat în dosarul Ferma Băneasa! Decizia Instanței Supreme, definitivă

Ziua Constanta acum 3 ore
Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a anulat definitiv, miercuri, condamnarea de 7 ani închisoare primită în anul 2017 de Gabriel Puiu Popoviciu și a dispus achitarea omului de afaceri pentru fapte de corupție în legătură cu asocierea firmei

Trump anunţă un acord între Israel şi Hamas în vederea unei încetări a focului în Războiul din Fâşia Gaza

News.ro acum 2 ore
Israelul şi Hamasul au încheiat miercuri un acord în vederea unei încetări a focului în Războiul din Fâşia Gaza şi eliberarea ostaticilor, la 15 luni de la începutul conflictului, anunţă surse concordante şi Donald Trump, relatează AFP. Mişcarea isl

MAE: 12 pacienţi palestinieni din Fâşia Gaza, evacuaţi de urgenţă la Bucureşti, alături de 35 de membri de familie/ Cinci dintre ei vor rămâne în spitale din Capitală, restul fiind transportaţi în alte ţări

News.ro acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) anunţă că România a participat, miercuri, la evacuarea medicală de urgenţă a 12 pacienţi palestinieni din Fâşia Gaza, împreună cu 35 de membri ai familiilor acestora. Pacienţii au fost aduşi la Bucureşti, de unde

Rusia a pus la cale atacuri teroriste împotriva companiilor aeriene din întreaga lume, acuză premierul Poloniei, Donald Tusk

Libertatea acum 30 minute
Donald Tusk, premierul Poloniei, a acuzat, miercuri, Rusia că plănuiește o campanie teroristă majoră împotriva companiilor aeriene din lume, relatează Politico.

Bolojan: Mâine se stabileşte calendarul electoral / Antonescu, un om care acoperă, cel puţin parţial, electoratele partidelor. Am încredere în el, sunt convins că este un preşedinte predictibil, care ţine România pe o direcţie bună

News.ro acum 2 ore
Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, a declarat că joi se stabileşte calendarul electoral oficial şi dispare astfel chestiunea de interpretare. Despre candidatul coaliţiei, Crin Antonescu, el a arătat că este ”un om care acoperă, cel puţin parţial, elect

Președintele României, Klaus Iohannis – „Ziua Culturii Naționale ne găsește într-un moment de răscruce pentru viitorul României”

Ziua Constanta acum 10 ore
Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis miercuri, 15 ianuarie 2025, un mesaj cu prilejul Zilei Culturii Naționale. Iată mesajul transmis integral: „Celebrăm, astăzi, 175 de ani de la nașterea poetului Mihai Eminescu. În semn de profundă re

Vremea

București
acum

-0°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/3°
vin.

-1°/5°
sâm.

0°/6°
Iasi
acum

-3°
mie.

-3°/3°
joi

-2°/4°
vin.

0°/6°
sâm.

1°/8°
Constanta
acum

mie.

-1°/3°
joi

-0°/4°
vin.

0°/5°
sâm.

2°/8°
Cluj-Napoca
acum

-5°
mie.

-5°/-1°
joi

-5°/0°
vin.

-4°/1°
sâm.

-3°/2°
Timisoara
acum

-3°
mie.

-3°/-0°
joi

-3°/2°
vin.

-3°/3°
sâm.

-2°/4°