Fostul primar al comunei Vipereşti, Elvis Oprea, încarcerat la jumătatea lunii mai în Penitenciarul Mândreşti Vrancea – unde execută o pedeapsă de trei ani de închisoare pentru luare de mită -, a scris un text pe care l-a adresat redacţiei OPINIA, text în care îşi clamează nevinovăţia şi se oferă ca, pentru o sumă de bani neprecizată în epistolă, să îi „dea în gât” pe cei despre care susţine că ar fi pus la cale flagrantul în urma căruia stă – nevinovat, spune el - în puşcărie. Practic, fostul primar al comunei Vipereşti susţine că „nu a fost nicio luare de mită şi niciun flagrant. |n schimb, a fost o voinţă politică, pentru că aşa e la noi, în România, Justiţia”.
„M-am hotărât să vorbesc despre această înscenare, unde sunt implicate foarte multe nume sonore ale anului 2012, dar şi ale prezentului. Voi spune toată povestea contra unei sume de bani, deoarece o duc foarte greu cu banii, iar soţia mea nu are posibilitatea financiară să mă susţină la Puşcărie (...) Cred că sunt câteva nume, iar un asemenea reportaj ar avea un ecou în ziarul dvs (...) Scuzaţi-mi această slăbiciune, dar la puşcărie fără bani e foarte greu, dacă vreţi vă dau şi condiţiile din Puşcărie (...) Vă promit un reportaj de execepţie despre corupţia la cel mai înalt nivel la Buzău, A.N.I. etc. Nu veţi regreta”, scrie Elvis Oprea.
Fostul primar al comunei Vipereşti, Elvis-Eusebio Oprea, a fost, în primăvara anului trecut, protagonistul unui flagrant organizat de procurorii anticorupţie, el primind suma de 10.000 de lei, printr-un intermediar, din partea unui om de afaceri, căruia îi promisese o adeverinţă pe care acesta avea să o folosească la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură. După arestare, primarul din Vipereşti avea să devină unul din cazurile speciale ale campaniei electorale pentru alegerile locale din 10 iunie 2012, el depunându-şi candidatura pentru un no