Mesajul a fost trimis. Multumesc!

130 de angajaţi ai Fiscului buzoian, pe făraş

Publicat in Strada de Buzau, luni 12 august 2013 ·

● Reorganizarea ANAF se lasă cu disponibilizări, dar şi cu „rotiri de cadre”

În perioada următoare, 130 de angajaţi ai Direcţiei Judeţene a Finanţelor Pu­blice Buzău se pregătesc fie pentru a-şi lua adio de la instituţie, fie pentru a lucra în alte departamente. Reorganizarea ANAF are ca efect schimbările de mai sus şi presupune, printre altele, ca angajaţii disponibilizaţi să primească salarii compensatorii.

Conform planului de reorganizare al ANAF, Fiscul buzoian se va subordona “regionalei” Galaţi. Noua structură regională va prelua în întregime activitatea şi compe­tenţele tuturor direcţiilor generale judeţene ale Finanţelor Publice absorbite din aria de competenţă, precum şi a tuturor structurilor teritoriale subordonate acestora. Conform Ministerului Finanţelor, în ceea ce priveşte structura de administrare fiscală existentă la nivel judeţean, este important de menţionat faptul că aceasta nu se modifică substanţial, întrucât administraţia finanţelor publice aflată în municipiul reşedinţă de judeţ va prelua o mare parte din atribuţiile vechii direcţii generale a finanţelor publice judeţene.

În plus, deplasarea competenţelor către nivelul regional nu este însoţită de delocalizarea în totalitate a personalului. Practic, atribuţiile direcţiilor generale regionale vor fi de coordonare a administraţiilor fiscale ju­deţene, preluând doar funcţiile suport necesare desfăşurării activităţii admi­nistraţiilor fiscale judeţene.

“În cadrul procesului de reorganizare, nu­mărul de posturi la nivelul instituţiei rămâne acelaşi, structura organizatorică devenind mai flexibilă, funcţie de amploarea activităţii desfăşurate pe regiunile stabilite. Astfel, o parte dintre funcţionarii publici vor primi preavize şi vor avea posibilitatea să opteze, în cadrul numărului total de posturi stabilit, în funcţie de pregătirea fiecăruia, pentru ocuparea unuia dintre po

Articolul in Strada de Buzau >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Meciul FCSB – Manchester United: Gigi Becali - Dacă n-ai calitate în teren, n-ai ce să faci!

News.ro acum 5 ore
Gigi Becali a declarat, joi seară, după meciul pierdut de FCSB în faţa echipei Manchester United, scor 0-2, că nu este bună “strategia cu 5 pe fund” şi că “dacă n-ai calitate în teren, n-ai ce să faci”. ”Dacă n-ai calitate în teren, n-ai ce să faci.

Informări publice - 31 ianuarie 2025

Buna ziua Brasov acum 3 ore
Organizaţia Caritas Alba Iulia, titular al Autorizaţiei de Construire nr. 581/30.12.2024, emisă de Primăria Braşov, anunţă începerea lucrărilor de amenajări interioare sediu de bancă şi amplasare firme luminoase în Braşov, str. Calea Bucuresti, nr.

FCSB va înfrunta în play-off-ul pentru optimile Ligii Europa Union Saint-Gilloise sau echipa lui Răzvan Lucescu, PAOK Salonic

News.ro acum 5 ore
FCSB va înfrunta în play-off-ul pentru optimile de finală ale Ligii Europa fie formaţia belgiană Union Saint-Gilloise, fie echipa lui Răzvan Lucescu, PAOK Salonic. Conform unui tablou prestabilit de UEFA, echipele de pe poziţiile 11 şi 12 în grupa u

Încă un avion F-16 Fighting Falcon cumpărat de la Norvegia a ajuns la Baza 71 Aeriană de la Câmpia Turzii/ Escadrila 48 Vânătoare, completă

News.ro acum 11 ore
O aeronavă F-16 Fighting Falcon cumpărată de la Norvegia a aterizat, joi, la Baza 71 Aeriană de la Câmpia Turzii, astfel că Escadrila 48 Vânătoare este în formaţie completă. ”Joi, 30 ianuarie, o aeronavă F-16 Fighting Falcon, achiziţionată de Români

Şase răniţi în Spania, într-o explozie la fabrică de muniţie germană Rheinmetall Expal Munitions de la Javalí Viejo, în apropiere de Murcia

News.ro acum 6 ore
Şase persoane au fost rănite - una grav - într-o explozie la o fabrică de muniţie, în sud-estul Spaniei, care aparţine societăţii germane Rheinmetall, anunţă joi serviciile de urgenţă din regiunea Murcia, relatează AFP. ”Serviciile de urgenţă au pre

Ministerul Sănătății anunță stare de alertă epidemiologică în România

Wall-Street.ro acum 13 ore
Ministerul Sănătăţii a anunţat introducerea stării de alertă epidemiologică pentru limitarea răspândirii infecţiilor respiratorii, inclusiv a gripei. "Având în vedere evoluţia rapid crescătoare a infecţiilor gripale din ultimele trei săptămâni, asem

Doi dintre suspecții arestați în legătură cu furtul tezaurului dacic de la Muzeul Drents, prezentați de Poliția olandeză. Motivul dezvăluirii identității lor VIDEO FOTO

Ziare.com acum 6 ore
Poliția a publicat joi seara, 30 ianuarie, fotografiile a două persoane care au fost arestate miercuri în legătură cu furtul de artă din Assen. Au fost făcute publice și numele acestora. Identitatea celei de-a treia suspecte, o femeie, nu a fost înc

Marcel Ciolacu nu aprobă o eventuală candidatură a lui Victor Ponta: „Nu o va face din calitatea de membru al PSD”

Adevarul acum 10 ore
Premierul PSD Marcel Ciolacu a clarificat joi câteva aspecte privind bugetul pentru anul 2025, dar şi faptul că PSD îl va susţine pe Crin Antonescu la alegerile prezidenţiale din mai, aşa cum prevede acordul din coaliţie. „Dacă Victor Ponta va candi

Horoscop 31 ianuarie 2025. ZODIA care se ceartă cu partenerul

Cancan acum 10 ore
Horoscopul zilei de joi, 30 ianuarie 2025. Unii nativi au parte de vești bune, în timp ce alții se confruntă cu provocări serioase. Vezi care sunt previziunile astrale pentru fiecare zodie și ascendent în parte! S-ar putea să-ți displacă puternic o

Cântăreața britanică Marianne Faithfull a murit la vârsta de 78 de ani

HotNews acum 7 ore
Cântăreața și actrița Marianne Faithfull, care a împlinit 78 de ani luna trecută, a murit, joi, 12 ianuarie, la Londra. Anunțul a fost făcut de purtătorul ei de cuvânt, citat de BBC. „Cu mare tristețe anunțăm moartea cântăreței, compozitoarei și act

Vremea

București
acum

vin.

7°/14°
sâm.

7°/12°
dum.

4°/10°
lun.

2°/6°
Iasi
acum

vin.

7°/14°
sâm.

2°/9°
dum.

0°/6°
lun.

-0°/3°
Constanta
acum

vin.

7°/12°
sâm.

6°/11°
dum.

5°/7°
lun.

3°/7°
Cluj-Napoca
acum

-2°
vin.

-2°/12°
sâm.

2°/8°
dum.

1°/4°
lun.

-2°/2°
Timisoara
vin.

4°/13°
sâm.

4°/10°
dum.

3°/9°