NewsCompania românească RCS&RDS, cel mai mare jucător de pe piaţa locală de servicii TV cu un număr de aproximativ 3 milioane de abonaţi, a cumpărat 50% din acţiunile unei televiziuni din Zalău (judeţul Sălaj), fondate de cântăreţul de muzică populară Vasile Coca.
Potrivit datelor publicate de operator în Monitorul Oficial, RCS&RDS a cumpărat pachetul de 50% din acţiunile Hora TV - un post deţinut de compania Profimusic SRL care difuzează preponderent muzică populară, de la acţionarii Viorelia Coca (5%) şi Vasile Coca (45%).
Vasile Coca este solist vocal al Ansamblului artistic profesionist “Porolissum” din Zalău, dar a înregistrat şi propriile albume cu muzică populară începând cu anul 1986.
Profimusic SRL a avut anul trecut un număr mediu de 9 angajaţi şi un profit net de 5.000 de euro la o cifră de afaceri de aproape 50.000 de euro. Postul Hora TV, înfiinţat în 2008, este difuzat în mai multe judeţe din Transilvania.
RCS&RDS, companie controlată de omul de afaceri Zoltan Teszari din Oradea, este cel mai mare jucător de pe piaţa de servicii TV şi internet fix, şi al doilea jucător de pe piaţa de telefonie fixă. Compania are şi propriile staţii TV. În 2012, RCS&RDS a avut afaceri de 459 mil. euro în 2012, potrivit datelor de la Ministerul finanţelor.
Sursa: Ziarul Financiar
NewsCompania românească RCS&RDS, cel mai mare jucător de pe piaţa locală de servicii TV cu un număr de aproximativ 3 milioane de abonaţi, a cumpărat 50% din acţiunile unei televiziuni din Zalău (judeţul Sălaj), fondate de cântăreţul de muzică populară Vasile Coca.
Potrivit datelor publicate de operator în Monitorul Oficial, RCS&RDS a cumpărat pachetul de 50% din acţiunile Hora TV - un post deţinut de compania Profimusic SRL care difuzează preponderent muzică populară, de la acţionarii Viorelia Coca (5%) şi Vasile Coca (45%)