Cei 202 angajaţi ai fostei DGFP care au primit, săptămâna trecută, ordine de eliberare din funcţie vor fi sprijiniţi de sindicate să atace în instanţă aceste decizii, totodată la nivel naţional pregătindu-se declanşarea conflictului de muncă.
Federaţia Naţională a Sindicatelor din Finanţe le-a transmis sindicatelor afiliate din teritoriu care sunt paşii de urmat pentru atacarea în instanţă a ordinelor de eliberare din funcţie trimise în cursul săptămânii trecute şi către 202 angajaţi din judeţ. Preşedintele federaţiei, Vasile Marica, şi-a informat membrii că astăzi, 12 august, s-a depus plângere prealabilă la ANAF în care s-a solicitat anularea ordinelor emise de preşedintele ANAF privind stabilirea numărului de posturi şi aprobarea statelor de funcţii pentru structurile din cadrul ANAF, mâine se va depune acţiunea la instanţa de contencios administrativ competentă, solicitând, conform procedurii de urgenţă stabilită de Legea nr. 554/2004, suspendarea executarii ordinelor până la judecarea pe fond, iar tot mâine se va pune la dispoziţia fiecărui sindicat modelul plângerii prealabile care trebuie depusă în numele membrilor de sindicat pentru contestarea deciziilor de eliberare din funcţie emise de Direcţiile Generale Regionale.
150 de posturi disponibile în judeţ
Liderii din judeţe vor întocmi în continuare tabele şi vor prelua semnături pentru împuternicirea sindicatului pentru atacarea deciziilor de eliberare din funcţie. Angajaţii fostei Direcţii Generale a Finanţelor Publice Olt care au primit preavize pentru 30 de zile sunt preocupaţi acum atât de o ripostă, cât şi de studierea şanselor pe care le au pentru reîncadrare. Din păcate, din lista publicată ieri pe site-ul ANAF, s-a putut observa că la nivelul judeţului sunt disponibile 150 de posturi, în timp ce la structura regională, însă pentru toţi angajaţii disponibilizaţi din regiune