În timp ce 20 de tramvaie vechi vor fi scoase din uz, începând de săptămâna viitoare, locul lor va fi luat de alte garnituri, tot second hand, însă ceva mai noi şi viu colorate, cu desenele copiilor din Magdeburg.
OTL a reuşit să prindă ultimul tren în ceea ce priveşte achiziţia de tramvaie second hand, de anul viitor, UE interzicând această practică. "Acesta a fost ultimul tren pentru achiziţia de tramvaie second hand, pentru că, din 2014, UE nu va mai permite decât achiziţionarea de garnituri noi. Să sperăm că în următorul ciclu bugetar european se vor aloca fonduri pentru proiecte care vizează achiziţia de tramvaie noi", a precizat Csuzi Istvan, directorul OTL. Astfel, în urma mai multor luni de negocieri purtate cu reprezentanţii regiei de transport din Magdeburg (Germania), s-a reuşit negocierea la un "preţ avantajos" a unor tramvaie second hand. Viceprimarul Ovidiu Mureşan ne-a declarat ieri, în cadrul unei conferinţe de presă organizată în curtea Depoului OTL, că negocierile au pornit de la suma de 600.000 euro, ajungând să se plătească pentru cele 25 de vagoane 395.000 euro, cu taxele de transport incluse. Cele 16 garnituri cu motor şi 9 vagoane vor fi puse în circulaţie începând cu săptămâna viitoare, ele urmând să ia locul altor 20 de tramvaie, care vor ajunge piese de schimb datorită gradului avansat de uzură. "Garniturile aduse din Germania vor fi puse în circulaţie în maximum o săptămână. În această perioadă se vor face ultimele verificări, vom monta pe ele sistemul GPS şi cel de eticketing", a precizat Viorel Pop, directorul tehnic al OTL. Primele garnituri au şi sosit deja în depoul orădean. Modelele au o vechime cuprinsă între 25 şi 40 de ani, însă şi-au păstrat un farmec aparte prin faptul că acestea au fost "decorate" de către copiii din Magdeburg. Din păcate, acest farmec va dispărea, urmând să fie aduse la "uniformitate" cu celelalte tra