„Omide, cari vor roade culturele”
„Din multe părţi ale ţării sosesc iar plângeri că s’au ivit o mulţime de fluturi cari năpustesc pe locuri semănate cu napi, trifoiu, etc. şi pun ouăle lor pe aceste plante. Abia a trecut nevoia cu un rând de omidă, ce a nimicit în multe locuri munca bieţilor noştri ţărani, şi acum năpasta-i încearcă a doua oară. Din păpuşile omidelor au eşit iar fluturi, cari vor nimici şi ceea ce a mai rămas pe câmp, pentru că din ouăle fluturilor vor eşi omide, cari vor roade iar culturele de la ţeară”.
„Deşteptarea”, Anul IX, nr. 58, Cernăuţi, August 1901.
„Lipsa de profesori”
„Vestea că gimnaziul din Câmpulung va rămânea închis prin tot decursul anului şcolar viitor din cauza lipsei de profesori, a pricinuit multă nelinişte şi amărăciune în populaţia din districtul Câmpulung, căci mulţi părinţi se vedeau în neputinţă de a-şi trimite copiii la învăţătură în oraşele cele mai îndepărtate. Spre a feri populaţia Câmpulungului, care a fost atât de grav încercată de greutăţile războiului, s’au prezentat Joi, în 18 august, deputaţii români aflători la Dorna la guvernatorul ţării, contele Meran, ca să solicite sprijinul valoros în această afacere atât de cumpănitoare.
În urmă, contele a promis că va stărui din toate putinţele sale, ca să împlinească această dorinţă a districtului Câmpulung. Cunoscând grija şi interesul ce poartă guvernatorul Meran, îndeosebi poporului dela ţară, suntem încredinţaţi că deschiderea cursurilor la gimnaziul din Câmpulung, cu începerea anului 1915/1916, este deplin asigurată”.
„Viaţa Nouă”, Anul IV, nr. 161, August 1915.
„Omide, cari vor roade culturele”
„Din multe părţi ale ţării sosesc iar plângeri că s’au ivit o mulţime de fluturi cari năpustesc pe locuri semănate cu napi, trifoiu, etc. şi pun ouăle lor pe aceste plante. Abia a trecut nevoia cu un rând de omidă, ce a nimic