Mesajul a fost trimis. Multumesc!

APMGR: Sectorul farmaceutic este afectat de condiţiile nefavorabile de piaţă

Publicat in Bursa, luni 12 august 2013 ·

Asociaţia Producătorilor de Medicamente Generice din România (APMGR) avertizează că sectorul medicamentelor generice şi biosimilare resimte "în mod profund" efectele negative determinate de condiţiile "tot mai ostile de piaţă", în pofida datelor statistice relativ optimiste publicate recent de companiile de analiză a pieţei specializate în industria farmaceutică, se arată într-un comunicat trimis redacţiei.

APMGR atrage atenţia că datele statistice sunt doar teoretice, însă în realitate ele trebuie privite în contextul mai larg al pieţei care afectează profitabilitatea la nivelul companiilor producătoare.

Dragoş Damian, preşedintele APMGR, a explicat: "Există din păcate o diferenţă considerabilă între situaţia teoretică şi cea concretă, reală a pieţei farma şi a producătorilor de medicamente. De exemplu, studiile sunt bazate pe un curs leu-euro sub nivelul celui real, în baza căruia operează piaţa. De asemenea creşterile de piaţă se raportează teoretic la preţurile din farmacii, dar aceste preţuri includ marjele de distribuţie şi reducerile pe care producătorii de medicamente generice şi biosimilare sunt obligaţi să le plătească pentru a-şi vedea produsele comercializate".

El a mai precizat că studiile privind evoluţia pieţei de medicamente ar trebui să ia în calcul taxa clawback, plătită doar de producători la un nivel de aproximativ 14% din cifra de afaceri în prima jumătate a anului curent şi să excludă totodată exporturile paralele, estimate la 15-20% din piaţa medicamentelor originale şi care încep să atingă inclusiv piaţa produselor generice. De asemenea, întârzierile de peste 300 zile la încasarea facturilor pentru medicamentele cu prescripţie determină costuri de acoperire a riscului de neîncasare, pe care producătorii sunt obligaţi să le suporte. "Toate aceste aspecte limitează considerabil profitabilitatea companiilor producătoare de me

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O problemă tehnică afectează serviciile Facebook, Instagram şi WhatsApp, anunţă Meta

News.ro acum 9 ore
O „problemă tehnică” are impact asupra utilizatorilor de Facebook, Instagram şi WhatsApp, a anunţat miercuri compania Meta, relatează SkyNews. Într-un comunicat postat pe X, firma de tehnologie a scris: „Suntem la curent cu faptul că o problemă tehn

Parlamentul olandez a votat intrarea României în spațiul Schengen

Libertatea acum 8 ore
Parlamentul din Olanda a votat, miercuri, intrarea României și Bulgariei în spațiul Schengen, începând cu 1 ianuarie 2025, relatează cotidianul olandez De Telegraaf.

Informări publice - 12 decembrie 2024

Buna ziua Brasov acum 10 ore
Paltan Iancu aduce la cunoştinţă obţinerea Autorizaţiei de Construire nr. 130 din 25.10.2024, prin care se autorizează lucrări de construire pentru imprejmuire teren, în judeţul Brasov, oras Rasnov, zona Verze, identificat cu CF nr. 116463, nr. cad.

Directorul FBI Christopher Wray va demisiona la sfârşitul mandatului lui Biden, în ianuarie

News.ro acum 7 ore
Directorul FBI Christopher Wray le-a spus miercuri angajaţilor Biroului Federal de Investigaţii că intenţionează să demisioneze la sfârşitul mandatului preşedintelui Joe Biden, în ianuarie, un anunţ care a venit la o săptămână şi jumătate după ce pr

Florin Petre, primarul din Crevedia, a fost arestat preventiv pentru trafic de persoane

Libertatea acum 11 ore
Florin Petre, primarul din Crevedia, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile de către Tribunaalul Dâmbovița, miercuri, în cadrul unui dosar de trafic de persoane.

Director CNAIR: Se fac ultimele pregătiri pentru deschiderea primilor 15,7 km din Secţiunea 5 a Autostrăzii Sibiu – Piteşti

News.ro acum 10 ore
Directorul CNAIR; Cfristian Pistol, anunţă, miercuri seară, că se fac ultimele pregătiri pentru deschiderea primilor 15,7 km din Secţiunea 5 a Autostrăzii Sibiu – Piteşti. ”Autostrada Sibiu - Piteşti, secţiunea 5 ( Piteşti – Curtea de Argeş): se fac

Adolescent de 17 ani, din București, diagnosticat cu autism, dispărut fără urmă. Poliția cere ajutorul cetățenilor

Libertatea acum 8 ore
Un adolescent în vârstă de 17 ani, din București, diagnosticat cu tulburare din spectrul autist, a dispărut fără urmă. Poliția Capitalei cere ajutorul oamenilor pentru a reuși să îl găsească. Familia băiatului a precizat că acesta a fost văzut ultim

Volodomir Zelenski, plin de furie după discuția dintre Viktor Orban și Vladimir Putin. „Sper că nu-l va suna și pe Assad”

Libertatea acum 9 ore
Volodomir Zelenski a răbufnit după ce Kremlinul a anunțat că Viktor Orban, premierul Ungariei, a discutat la telefon cu Vladimir Putin despre posibilitatea încheierii conflictului dintre Ucraina și Rusia. Liderul de la Kiev a transmis, pe platforma

Bloomberg: Elon Musk devine prima persoană din lume cu o avere netă care depăşeşte 400 de miliarde de dolari

News.ro acum 8 ore
Omul de afaceri Elon Musk a devenit prima persoană din lume cu o avere netă care depăşeşte 400 de miliarde de dolari, compania sa SpaceX fiind evaluată la 350 de miliarde de dolari în urma vânzării de acţiuni, scrie, miercuri, agenţia Bloomberg. Ast

Un fost boxer, condamnat la închisoare pe viaţă după ce a decapitat o bătrână

Mediafax acum 11 ore
„Acest verdict reflectă gravitatea faptelor comise şi periculozitatea acuzatului”, a declarat avocata familiei victimei, Nathalie Langlois-Thieffry. Dar sentinţa „nu le va aduce copiilor mama înapoi şi nu va şterge circumstanţele îngrozitoare în car

Vremea

București
acum

joi

2°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

joi

-0°/3°
vin.

-3°/2°
sâm.

-3°/3°
dum.

-0°/4°
Constanta
acum

joi

2°/6°
vin.

1°/5°
sâm.

1°/7°
dum.

5°/8°
Cluj-Napoca
acum

joi

-1°/2°
vin.

-1°/2°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/3°
Timisoara
acum

joi

1°/3°
vin.

0°/5°
sâm.

-0°/3°
dum.

0°/5°