Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului aduce o zi liberă în plus pentru bugetari. Ca atare, joi, 15 august, ghișeele instituțiilor publice vor fi închise. De vineri, acestea își vor relua programul normal. Printre instituțiile care nu vor lucra cu publicul pe 15 august se numără și Serviciul Public de Impozite şi Taxe. Reprezentanții acestuia au anunţat că, joi, toate ghişeele instituției vor fi închise, urmând ca vineri acestea să funcţioneze în intervalul 08:30-16:30, în timp ce ghişeul unic de pe Bulevardul Mamaia pentru permise şi înmatriculări să fie deschis publicului până la ora 14:30. În ceea ce priveşte transportul în comun din Constanţa, programul va fi la fel ca acela de sâmbătă fiind deschise şi casele de bilete conform programului normal. Potrivit legii, angajatorii care încalcă drepturile salariaţilor de a beneficia de zilele libere acordate de stat riscă amenzi de la 5.000 la 10.000 de lei. Până la finalul anului, bugetarii vor mai avea parte de alte patru zile libere, pe 30 noiembrie de Sfântul Andrei, 1 decembrie – Ziua Naţională a României şi primele două zile de Crăciun.
Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului aduce o zi liberă în plus pentru bugetari. Ca atare, joi, 15 august, ghișeele instituțiilor publice vor fi închise. De vineri, acestea își vor relua programul normal. Printre instituțiile care nu vor lucra cu publicul pe 15 august se numără și Serviciul Public de Impozite şi Taxe. Reprezentanții acestuia au anunţat că, joi, toate ghişeele instituției vor fi închise, urmând ca vineri acestea să funcţioneze în intervalul 08:30-16:30, în timp ce ghişeul unic de pe Bulevardul Mamaia pentru permise şi înmatriculări să fie deschis publicului până la ora 14:30. În ceea ce priveşte transportul în comun din Constanţa, programul va fi la fel ca acela de sâmbătă fiind deschise şi casele de bilete conform programului normal. Potrivit legii, angajatori