Arestarea judecătoarei Veronica Cîrstoiu, de la Curtea de Apel Bucureşti, şi a fiului ei, pentru o mită totală de peste 1.000.000 de euro, arată că, deşi procurorii anticorupţie au arestat în ultimii ani peste 40 de magistraţi, industria cumpărării soluţiilor favorabile la instanţe nu pare să intre în declin.
Judecătoarea Veronica Cîrstoiu este acuzată că a cerut şi primit peste 1.000.000 de euro mită pentru a da sau a obţine soluţii favorabile în mai multe dosare. Fiul ei, Florin Cergan, a fost prins joi seară, în flagrant, după ce a primit 50.000 de euro pe care trebuia să-i dea mamei sale.
La rându-i, judecătoarea Cîrstoiu urma să înmâneze banii unui coleg pentru ca acesta să dea o soluţie favorabilă cumpărătorului de influenţă. În afară de cel puţin încă un judecător, în dosar ar mai fi implicaţi doi avocaţi şi mai mulţi oameni de afaceri cu probleme judiciare.
Acest nou caz a apărut după ce, recent, părea că a fost dezmembrată o puternică reţea de influenţă, cea a judecătoarelor Antonella Costache şi Viorica Dinu, de la Tribunalul Bucureşti.
În dosarul respectiv apăreau, în interceptări, numele a circa 30 de judecători de la Tribunalul Bucureşti, de la Curtea de Apel Bucureşti şi a unui judecător de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Ba, chiar şi a unui procuror membru al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM).
Între numele celor 30 de magistraţi figura şi cel al Veronicăi Cîrstoiu, judecător la Secţia Penală a Curţii de Apel Bucureşti.
Pentru cine s-ar fi dat mită
Judecătoarele Costache şi Dinu, alături de alte 19 persoane (între care avocaţi, grefieri, intermediari, interlopi), au fost trimise în judecată în stare de arest pentru o mită pretinsă în sumă totală de peste 700.000 de euro.
Între oamenii de afaceri pentru care ar fi intervenit la colegi sau la judecători de la Curtea