Pe 17 şi 18 august, la Flămânzi vor fi sărbătorite zilele oraşului. Manifestările vor debuta sâmbătă cu simpozionul „Flămânzeni în elita apărătorilor ordinii şi siguranţei publice”. Potrivit lui Dan Oloieru, primarul oraşului Flămânzi, în cadrul acestuia vor fi elogiaţi fiii satului care au făcut carieră în acest domeniu. Seara de sâmbătă va cuprinde un concurs de miss şi concertul solistei de muzică uşoară Lavinia. Duminică se va desfăşura Festivalul folcloric „Hora de la Flămânzi”, la care vor participa ansamblurile folclorice de la Flămânzi, Vorona, Scobinţi şi Prăjeni şi interpreţii de muzică populară Dinu Iancu Sălăjanu, Niculina Stoican, Cristian Pomohaci şi Călin Brăteanu, acompaniaţi de Orchestra „Rapsozii Botoşanilor”. Pe de altă parte, pe 15 august, de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, la Stăuceni are loc cea de-a XI-a ediţie a Festivalului folcloric “Vatra Satului”. Potrivit primarului Cosmin Epuraş, în acest an vor participa ansamblurile folclorice de la Flămânzi, Răchiţi şi Stăuceni şi soliştii Claudia Martinică, Călin Brăteanu, Silvia Semeniuc, Alexandru Recolciuc şi Cristian Pomohaci.
Seara se va încheia cu concertul Laviniei şi cu o discotecă în aer liber.
Pe 17 şi 18 august, la Flămânzi vor fi sărbătorite zilele oraşului. Manifestările vor debuta sâmbătă cu simpozionul „Flămânzeni în elita apărătorilor ordinii şi siguranţei publice”. Potrivit lui Dan Oloieru, primarul oraşului Flămânzi, în cadrul acestuia vor fi elogiaţi fiii satului care au făcut carieră în acest domeniu. Seara de sâmbătă va cuprinde un concurs de miss şi concertul solistei de muzică uşoară Lavinia. Duminică se va desfăşura Festivalul folcloric „Hora de la Flămânzi”, la care vor participa ansamblurile folclorice de la Flămânzi, Vorona, Scobinţi şi Prăjeni şi interpreţii de muzică populară Dinu Iancu Sălăjanu, Niculina Stoican, Cristian Pomohaci şi Călin