Cadrele didactice gorjene au avut o vară plină. După finalizare examenului de Bacalaureat, a venit rândul acestora să fie examinați. Aceștia au trecut prin două examene în decursul lunii iulie, respectiv examenul de Definitivat, susținut pe data de 18 iulie, și examenul de Titularizare, susținut pe data de 30 iulie.
Pentru a le face munca mai ușoară cadrelor didactice, Inspectoratul Școlar Județean Gorj a organizat cursuri de pregătire a dascălilor care au susținut atât examenul de Definitivat, cât și examenul de Titularizare. Anul acesta, pregătirea profesorilor a început în luna iunie; anul viitor însă, aceștia vor începe cursurile de pregătire încă din luna ianuarie. ,,Anul acesta ne-am ocupat de pregătirea profesorilor pentru Definitivat și Titularizare, iar acest lucru s-a văzut în rezultatele obținute. În acest an am început pregătirea în luna iunie, anul viitor vom începe mult mai devreme, mai exact în luna ianuarie”, a spus Ion Ișfan, inspector școlar general în cadrul ISJ Gorj.
Cadrele didactice gorjene au avut o vară plină. După finalizare examenului de Bacalaureat, a venit rândul acestora să fie examinați. Aceștia au trecut prin două examene în decursul lunii iulie, respectiv examenul de Definitivat, susținut pe data de 18 iulie, și examenul de Titularizare, susținut pe data de 30 iulie.
Pentru a le face munca mai ușoară cadrelor didactice, Inspectoratul Școlar Județean Gorj a organizat cursuri de pregătire a dascălilor care au susținut atât examenul de Definitivat, cât și examenul de Titularizare. Anul acesta, pregătirea profesorilor a început în luna iunie; anul viitor însă, aceștia vor începe cursurile de pregătire încă din luna ianuarie. ,,Anul acesta ne-am ocupat de pregătirea profesorilor pentru Definitivat și Titularizare, iar acest lucru s-a văzut în rezultatele obținute. În acest an am început pregătirea în luna i