România reprezintă ţara unde s-a experimentat şi se exersează din plin „democraţia hoţiei absolute”. Regula de bază, topită în noua morala postdecembristă, este regula celui mai tare. Este, aşadar, pe cât de veche, pe atât de actuală.

Ţara românilor a fost devalizată potrivit acestei reguli simple. Paralel cu acest model de democraţie, neaoş românească, s-a aplicat şi principiul bismarkian al dreptului pumnului – Faustrecht. Câţi dintre noi nu l-am simţit fizic. Să ne amintim mineriadele, când un nebun avid de puterea roşie a asmuţit o parte a societăţii contra celeilalte şi puţin ar fi lipsit ca să înceapă un război civil, cu final dramatic, aici la Porţile Orientului.

Cine l-a condamnat pe instigator?

Tata din groapă!

El este liber şi ne dă sfaturi şi pe zi şi pe întuneric.

Potrivit regulii bismarkiene, cât şi a celor cominterniste, comuniştii au devalizat economia capitalistă a României Mari în 20 de ani, au construit-o pe cea socialistă tot în vreo 20, pentru ca succesorii monarhiei roşii să o devalizeze, pe cea din urmă, tot în vreo douăzeci şi ceva de ani.

Aşa se face că, în 60 de ani, clasa politică comunistoidă a construit şi dărâmat de două ori o ţară, poporul rămânând să ia totul de la început precum furnicile bezmetice. Şi procedeul a fost un adevărat succes, dacă ne gândim la subtilităţile lui, inspirate din atâtea revoluţii roş-albastre reuşite.

Scenariul este extraordinar de simplu.

Mai întâi a fost manipularea politică. Aceasta s-a manifestat încă de la preluarea puterii prin propagarea unui liberalism fără cenzură în organismele statului, întreaga structură politică fiind modificată potrivit scopurilor păpuşarilor vremii.

S-a trecut cu iuţeală la redactarea unei constituţii care să genereze nu stabilitate politică ci un soi de neînţelegeri permanente (certuri, slogane, promisiuni, pasiuni politice al