Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cîrstoiu a primit 630.000 euro de la Dinel Staicu pentru a-i anula condamnarea la 7 ani închisoare

Publicat in Mediafax, luni 12 august 2013 · ·

Judecătoarea Veronica Cîrstoiu a primit de la Dinel Staicu, prin intermediul avocatei acestuia Adriana Dascălu, 630.000 de euro pentru a anula condamnarea la şapte ani de închisoare cu executare primită de Dinel Staicu în dosarul fraudării Băncii Internaţionale a Religiilor (BIR).

Judecătoarea Veronica Cîrstoiu, de la Curtea de Apel Bucureşti, şi fiul acesteia, Florin Cergan, au fost arestaţi preventiv, în 9 august, de Curtea de Apel Bucureşti, în dosarul în care sunt acuzaţi de complicitate la trafic de influenţă şi luare de mită pentru soluţii favorabile în dosare.

În motivarea deciziei de arestare preventivă, instanţa arată că mita care ar fi trebuit să ajungă la magistraţi ai Curţii de Apel Bucureşti sau ai instanţei supreme, în schimbul unor soluţii favorabile în dosare, era transmisă prin intermediul judecătoarei Veronica Cîrstoiu. Unul dintre aceste dosare este al lui Dinel Staicu, iar mita ar fi fost dată prin intermediul avocatei acestuia, Adriana Dascălu.

În 24 iulie, procurorii anticorupţie au dispus începerea urmăririi penale faţă de Adriana Dascălu, pentru cinci infracţiuni de trafic de influenţă şi două fapte de fals în înscrisuri sub semnătură privată. În acelaşi dosar a fost pus sub acuzare şi avocatul Giorgel Zgăbei, pentru complicitate la trafic de influenţă.

În acest dosar, procurorii DNA au stabilit că, în perioada august 2011 - ianuarie 2012, Adriana Dascălu a pretins de la Dinel Staicu 2,5 milioane de euro, sumă redusă ulterior la două milioane de euro şi apoi la 1,5 milioane de euro, spunând că are influenţă asupra celor trei magistraţi din completul de la Curtea de Apel Bucureşti care judeca atunci contestaţia în anulare formulată de Staicu în dosarul fraudării BIR, în care primise o condamnare de şapte ani de închisoare cu executare. Din completul care a judecat contestaţia în anulare au făcut parte Veronica Cîrst

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elevii de Gimnaziu intră în vacanța de vară. Structura anului școlar 2024-2025

Adevarul acum 41 minute
Elevii vor intra de vineri, 21 iunie 2024, după finalizarea cursurilor, în vacanţa de vară, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei.

Procesul lui Vlad Pascu continuă vineri. Nou termen în dosar la Judecătoria Mangalia

Ziare.com acum 45 minute
Un nou termen în dosarul lui Vlad Pascu, autorul accidentului de la 2 Mai, este programat vineri, 21 iunie, la Judecătoria Mangalia. La acest termen vor fi citate părţile şi martorul Gabriel Radu, propus de părţile civile. În urmă cu o săptămână, ju

Foto: INCENDIU lângă o pensiune, în această dimineață. 14 persoane s-au autoevacuat!

Gazeta valceana acum o ora
Pompierii vâlceni au fost solicitați în această dimineață de vineri, 21 iunie 2024, în jurul orei 03.00, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o bucătărie aflată în proximitatea unei pensiuni, în incinta ștrandului Ocnele Mari. S-au deplasat de

Restricții de circulație pe drumuri din mai multe județe, din cauza caniculei

Press Alert acum 15 minute
< figure id="attachment_528352" style="width: 640px" class="wp-caption aligncenter"> Sursa foto: DRDP Timișoara Centrul Infotrafic anunță că vineri vor fi impuse restricții de tonaj pentru mașinile de peste 7,5 tone pe drumuri din mai multe județe d

Coreea de Sud a tras focuri de avertisment după ce soldaţi nord-coreeni au trecut graniţa

News.ro acum 2 ore
Armata Coreei de Sud a tras focuri de avertisment după ce mai mulţi soldaţi nord-coreeni au trecut graniţa, afirmă Statul Major General, conform Reuters. Soldaţii nord-coreeni s-au retras după ce au fost trase focurile de avertisment, a adăugat Stat

Doliu la Hollywood! A murit actorul Donald Sutherland

Ziua Constanta acum 11 ore
Actorul canadian Donald Sutherland a murit, joi, la vârsta de 88 de ani, dintre care aproximativ 50 de ani i-a petrecut în industria cinematografică, conform The Standard, Variety și Deadline. Donald Sutherland, care în 2017 a primit un Oscar pentru

Joe Biden va interzice vânzările de software Kaspersky în SUA din cauza legăturilor companiei cu Rusia

News.ro acum o ora
Administraţia Biden va anunţa joi planuri de a interzice vânzarea software-ului antivirus realizat de Kaspersky Labs din Rusia în Statele Unite, a declarat o persoană familiarizată cu problema, citând marii clienţi ai companiei din SUA, inclusiv fur

Reacţii după ce Spania a învins Italia şi s-a calificat în optimi la Euro

Mediafax acum 26 minute
„Sunt foarte mândru de rezultat şi de modul în care am câştigat acest meci, dar este un turneu foarte provocator şi cu cât vom merge mai departe, adversarii noştri vor ajunge să ne cunoască şi vor deveni din ce în ce mai dificili. Sunt multe echipe

Focar de tuberculoză la o grădiniţă privată din Iaşi/ Ancheta epidemiologică este în desfăşurare

News.ro acum 10 ore
Un focar de tuberculoză a fost identificat la o grădiniţă privată din judeţul Iaşi, reprezentanţii Spitalului de Pneumoftiziologie şi ai Direcţiei de Sănătate Publică desfăşurând o anchetă epidemiologică.

Informări publice - 21 iunie 2024

Buna ziua Brasov acum 5 ore
Autorizaţia de construire nr. 267 din 28.06.2023. Se autorizează executarea lucrărilor de construire pentru ,,Construire locuinţă unifamilială,(Sc = 228,96 mp, Sd=635,00 mp, Sutilă= 458,56 mp, Rh =P+1E+M, Cat.imp=,,D,, H max =10,52 m, POT =28,00%, C

Vremea

București
acum

22°
vin.

21°/32°
sâm.

20°/35°
dum.

19°/36°
lun.

21°/35°
Iasi
acum

20°
vin.

16°/28°
sâm.

18°/32°
dum.

19°/29°
lun.

19°/26°
Constanta
acum

22°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

21°/26°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

17°/30°
sâm.

20°/32°
dum.

18°/28°
lun.

18°/26°
Timisoara
acum

19°
vin.

19°/36°
sâm.

19°/39°
dum.

18°/32°
lun.

20°/30°