Camerele tv l-au surprins pe Meme Stoica cum îi incita pe roş-albi la cabine.
Înaintea meciului, Stoica le-a arătat dinamoviştilor din primele rânduri ale stadionului că echipa lor va primi cinci goluri, după care s-a contrat cu Bălănescu, un oficial al „câinilor", dar team managerul Stelei, Ianuli, şi bodyguarzi au aplanat situaţia.
Apoi, în momentul în care unii dinamovişti aveau lacrimi în ochi văzând coregrafia galeriei şi ascultând muzica lui Gheorghe Zamfir, el imita legănatul unui copil, semn că e muzică de adormit. La finalul meciului, pe teren, a arătat şase degete, semn că atâtea victorii consecutive au „militarii" în faţa rivalei, după care a dat cu pumnul în copertina tunelului ce duce la vestiare.
Acolo şi-a dat jos cămaşa, dorea să se războiască cu roş-albii, şi a ieşit pe hol unde a început să se bucure excesiv pentru a provoca. A fost ţinut de Reghe şi inclusiv Dănciulescu a încercat să-l calmeze. Atunci Bălănescu, oficial al "câinilor", nu a mai rezistat, a vrut să-l lovescă, dar bodyguarzi şi arbitrul de rezervă Crăciunescu au intervenit, ultimul fluierând energic. S-a creat un meleu, situaţia s-a liniştit totuşi, dar „dinamoviştii" vor cere suspendarea sa.