Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Doi fraţi pe scuter, ambii băuţi, răniţi după ce s-au izbit într-un cap de pod

Publicat in Monitorul de Suceava, marți 13 august 2013 ·

Doi minori în vârstă de 15 şi 17 ani, fraţi, ambii băuţi, au ajuns la spital după ce s-au izbit într-un cap de pod cu mopedul cu care se deplasau. Accidentul s-a petrecut în dimineaţa zilei de duminică, în jurul orei 4.45, pe DJ 209G, în comuna Straja.

Ştefan B., în vârstă de 17 ani, localnic de Straja, conducea un moped, avându-l ca pasager în spate pe fratele său, Valentin B., de 15 ani.

Conform anchetei poliţiei, minorul care conducea mopedul a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, intrând în coliziune cu un capăt de pod. Cei doi fraţi, ambii fără căşti de protecţie, au fost preluaţi de ambulanţe şi transportaţi la spital.

Minorul care conducea mopedul a fost diagnosticat cu multiple leziuni care necesită în jur de 27-30 de zile de îngrijiri medicale, în tip ce fratele său a scăpat mai uşor, cu leziuni care, au apreciat medicii, nu necesită mai mult de zece zile de îngrijiri medicale.

Poliţiştii au reuşit să-i verifice pe ambii tineri cu etilotestul. Adolescentulcare a provocat accidentul avea o concentraţie de 0,47 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat, în timp ce fratele său mai mic avea o concentraţie de 0,78 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat.

Tot duminică, în judeţ a mai avut loc un accident în care a căzut victimă un mopedist. Este vorba tot de un tânăr de 17 ani.

Conform poliţiei, duminică, în jurul orei 17.00, pe DJ 177C, în comuna Valea Moldovei, minorul în vârstă de 17 ani, localnic, aflat pe un moped, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers în momentul în care un şofer a oprit pentru a-i da prioritate de trecere. Mopedistul s-a izbit într-un podeţ, rănindu-seuşor.

În ambele cazuri conducătorii motoscuterelor s-au ales cu dosare penale pentru conducere fără permis. După modificările aduse Codului Rutier la începutul acestui an mopedul poate fi condus doar cu permis, categoria

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SUA renunţă la subvenţiile pentru maşini electrice începând cu 30 septembrie: Sfârşitul unei ere pentru industria vehiculelor electrice / Industria auto americană e încurajată să continue producţia pe benzină

G4Media acum 35 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Creditele fiscale de 7.500 de dolari pentru achiziţia sau leasingul de maşini electrice noi din Statele Unite vor expira pe 30 septembrie, conform noii legislaţii fiscale şi bugetare adoptate joi de

Julian McMahon, actor cunoscut din Fantastic Four, a murit la vârsta de 56 de ani / A fost căsătorit cu Dannii Minogue și este fiul celui mai longeviv ministru din istoria Australiei

G4Media acum 53 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Julian McMahon, actorul australian cunoscut pentru rolurile sale din serialele Charmed, Nip/Tuck şi FBI: Most Wanted, precum şi pentru interpretarea super-răufăcătorului Doctor Doom din Fantastic Fou

live de la 20:00 FCSB - CFR Cluj, derby pentru primul trofeu al sezonului » Ce echipe au pregătit Charalambous și Petrescu pentru Supercupă

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
FCSB și CFR Cluj se întâlnesc de la ora 20:00 în Supercupa României, primul meci oficial din sezonul 2025-2026. Partida se va juca în Ghencea, pe stadionul Steaua, și va fi liveTEXT pe GSP.ro, cu informații în timp real de la arenă. La TV, meciul va

Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au fost avertizați din august 2024 că România riscă să intre în incapacitate de plată din cauza deficitului / Documente „strict confidențiale” publicate de Europa Liberă

HotNews acum 13 ore
Cei trei foști oficiali de la vârful statului român au primit între august și decembrie 2024 mai multe informări cu privire la riscul iminent ca România să încheie anul cu un deficit bugetar mult mai mare decât cel asumat la începutul anului, relate

Tanczos Barna: „Nicușor Dan a insistat să nu creștem TVA-ul/ Din diverse motive, variantele alternative nu au fost acceptate”

HotNews acum 9 ore
Vicepremierul Tanczos Barna, fost ministru al Finanţelor Publice, afirmă că preşedintele Nicuşor Dan a insistat ca taxa pe valoarea adăugată (TVA) să nu fie majorată, aşa cum a promis în campania electorală, însă, deşi în discuţiile avute în cadrul

Premierul Ilie Bolojan - „România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro”

Ziua Constanta acum 10 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ''care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în ca

Guvernul a adoptat proiectul Legii Austerității. Ce prevede documentul?

Ziua Constanta acum 13 ore
Astăzi, 4 iulie 2025, în ședința de guvern, Executivul a aprobat proiectul Legii Austerității pentru începerea procedurii de angajare a răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului. Potrivit unui comunicat al Guvernului, Proiect

Ilie Bolojan: „PENSIILE SPECIALE vor fi ATACATE în pachetul doi, sau trei”

Gandul acum 9 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ”care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în car

Alertă de călătorie în Serbia! Ample acțiuni de protest

Ziua Constanta acum 10 ore
Atenționare de călătorie în Republica Serbia - Ample manifestări de protest Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează ori intenționează să călătorească spre sau dinspre Republica Serbia că, începând de

Ursula von der Leyen: Moscova desfăşoară un „atac monstruos” asupra Republicii Moldova, prin campanii de dezinformare şi atacuri cibernetice / UE promite sprijin pentru Chişinău înainte de alegerile parlamentare

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedinta Comisiei Ursula von der Leyen a declarat vineri că Rusia desfăşoară un „atac monstruos” asupra Republicii Moldova, prin campanii de dezinformare şi atacuri cibernetice, şi a dat asigurări

Vremea

București
acum

25°
sâm.

21°/34°
dum.

21°/37°
lun.

23°/39°
mar.

21°/38°
Iasi
acum

19°
sâm.

19°/28°
dum.

18°/34°
lun.

19°/38°
mar.

18°/37°
Constanta
acum

28°
sâm.

21°/31°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

18°/32°
dum.

17°/33°
lun.

18°/36°
mar.

17°/34°
Timisoara
acum

20°
sâm.

18°/34°
dum.

20°/39°
lun.

21°/38°
mar.

18°/32°